Lavinia Iacomi, româncă originară din Iaşi, ar fi împlinit 27 de ani în scurt timp. Pe 29 septembrie a fost găsită fără viaţă de partenerul de viaţă italian, în cada din baia vilei din San Giacomo degli Schiavoni, lângă Termoli, în provincia Campobasso.
Descoperirea a avut loc la puţin timp după ora 18 şi la faţa locului au sosit carabinierii din Termoli, medicii de la 118 şi voluntarii de la Misericordia. La sosirea salvatorilor, inima fetei încetase deja să mai bată. Cauzele decesului deocamdată sunt necunoscute.
Pistele probabile sunt moarte naturală în urma unei stări de rău sau gest voluntar. Cuplul era foarte cunoscut în zonă, fata, împreună cu partenerul său Francesco Gesuela, gestionau o pizzerie la Termoli.
Avellino, îngrijitoare româncă de 36 de ani, moartă în somn
Investigatorii au lucrat ore în şir în vilă, în căutarea oricărui indiciu util anchetelor. Nu se exclude nicio ipoteză. Francesco Gesuela a fost interogat de mai multe ori de carabinieri.
Cu câteva zile înainte de a muri, Lavinia scrisese pe Facebook o frază misterioasă: „mi-aş da viaţa ca să nu mor”. Poate nu era aşa fericită cum toţi credeau, fiindcă jovialitatea şi căldura Laviniei erau proverbiale. Lavinia era o fată luminoasă, pe care toţi o definesc zâmbitoare şi deschisă, care iubea natura, animalele, muzica, frumuseţea.
Ivrea, româncă de 32 de ani moartă din cauza unei cure de slăbire
Magistratul a dispus autopsia.
Potrivit unor indiscreţii, fata suferea momente de despresie, însă ipoteza suicidului este doar una dintre cele aflate în analiza anchetatorilor, care pe moment spun că „nu se exclude nimic”. Pe corp nu au fost găsite urme de violenţă şi nici sânge. Dar varianta sinuciderii este cea mai puţin probabilă.
Potrivit Ziarului de Iaşi, Doctoriţa Oana B., sora Laviniei Iacomi, a postat pe o reţea de socializare zilele acestea mai multe fotografii cu sora sa, dar şi un mesaj sfâşietor: „Nu mai am lacrimi, nu pot să descriu ce simt, niciodată şi nimănui nu-i doresc să aibă această durere. E o durere pe care în cei 34 de ani ai mei nu am avut-o, să nu am senzaţie de sete, de foame, nu am aer suficient să trag în piept pentru că nu mai am putere. Te plâng draga mea surioară, te plâng şi te privesc…“, a postat Oana B.