in

Româncă de 21 de ani, ucisă de un automobilist pirat. Mama tinerei a fost de acord cu donarea organelor

Tragedia s-a consumat în seara de joi 22 ianurie la Cortina D’Ampezzo, în provincia Belluno. În jurul orei 21.30, un automobilist a telefonat la 113 explicând că a găsit o fată inconştientă pe vie delle Guide, lovită anterior de o maşină. Fata era rănită şi avea hipotermie de mai mult timp, circa o oră, fiindcă cel care a lovit-o nu a oprit pentru a o ajuta şi a chema ambulanţa.

La faţa locului au sosit imediat medicii şi forţele de ordine. Pe timpul efectuării fotografiilor şi măsurătorilor la locul accidentului, au fost culese şi câteva bucăţi de caroserie pierdute de maşina care a lovit-o pe femeie. Un mecanic auto, văzând bucăţile, a spus că aparţin unui vehicul marca Opel. Poliţia şi carabinierii au cutreierat întreaga vale. În inima nopţii, la San Vito, a fost oprită o furgonetă Opel accidentată.

Cercetările care au urmat au permis identificarea proprietarului, A.V., un profesor de schi rezident în zonă. Vehiculul a fost sechestrat, în timp ce şoferul a fost denunţat, mai întâi pentru vătămare corporală deosebit de gravă, acuzaţie schimbată apoi în omor din culpă şi neacordarea primului ajutor.

Fata, Loredana Gabriela Tiron, de 21 de ani, a fost transportată la Spitalul Civil San Martino din Belluno, în stare foarte gravă. Câteva ore mai târziu starea sa s-a înrăutăţit şi mai mult şi a doua zi nu mai dădea semne aparente de viaţă. A fost declarată clinic moartă. Mama tinerei a fost de acord cu donarea organelor.

A fost salvat un copil de şapte luni din Bergamo, cu o malformaţie la ficat definită „incompatibilă cu viaţa”. Acum acel copil din Bergamo are un viitor, graţie generozităţii familiei Loredanei Tiron. Organele fetei au salvat în total patru persoane: nou-născutul din Bergamo, doi veronezi şi un milanez.

Intervenţia de prelevare a organelor a fost coordonată de medicul Franco Stetka, de la Centrul de transplanturi a Secţiei de reanimare de la Spitalul San Martino din Belluno. Loredana a putut dona rinichii şi ficatul, care a fost împărţit în două: partea cea mai mică a salvat viaţa micuţului bergamez, cealaltă şi un rinichi s-au dus la Verona, în timp ce al doilea rinichi a fost dus la Milano. Transporturile au fost efectuate cu maşini medicale specializate.

„Mulţumesc familiei Loredanei pentru generozitatea demonstrată într-un moment atât de dificil”, a spus mediul Stetka la încheierea intervenţiei. „Moartea Loredanei a fost o nenorocire enormă, era o frumoasă şi tânără fată care îşi construia o viaţă ce i-a fost smulsă dintr-odată. Însă, datorită ei patru persoane vor avea un viitor şi în special un micuţ de numai şapte luni”.

Loredana, originară din Galaţi, era ospătar şi barmaniţă rezidentă la Asolo, foarte cunoscută la Cortina: mai întâi a lucrat la Prosciuterria Lp26, apoi la cafeneaua Lovat. Terminându-şi munca, se îndrepta către apartament, pe care îl împărţea cu colegii. La momentul accidentului era îmbrăcată în negru şi, potrivit unei prime reconstituiri, mergea pe lângă trotuarul înzăpezit. Automobilistul a lovit-o în plin.

Episodul a provocat mare emoţie la Cortina, în special în zona Campo. Administraţia locală şi-a manifestat solidaritatea cu familia afectată: „Întreaga Cortina suferă pentru fata accidentată şi abandonată pe marginea străzii. O tragedie agravată de frica sau de laşitatea interesată – nu putem şti – a cuiva care mai întâi a lovit-o şi, apoi, s-a făcut nevăzut de-a lungul străzii. Însă acesta nu este momentul facilei indignări. Acesta este momentul durerii rudelor şi prietenilor fetei, căreia i se adaugă cea a comunităţii noastre. Şi este momentul unei reflecţii asupra unor anumite tipuri de comportamente.

Nu putem şti, de fapt, de ce a fugit şoferul – şi mulţumim poliţiei de stat pentru eficienţa şi promptitudinea demonstrată în identificarea acestuia – dar ceea ce ştim e că, în caz de accidente, nu foloseşte să fugi. Aceasta este învăţătura pe care o putem trage dintr-o tragedie care în cele din urmă este a două persoane, accidentata şi cel care a produs accidentul, şi care afectează şi tulbură comunitatea”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

10 familii au avere cât 20 de milioane

Cosenza, fuge de carabinieri, derapează şi moare într-un accident