Procurorul a cerut condamnarea la 20 de ani de închisoare a italianului de 43 de ani Giuseppe Signorello, din Mazara, acuzat de uciderea, și ascunderea cadavrului în complicitate cu alții, lui Cristian Maftei, român de 38 de ani.
Signorello este judecat, cu procedură simplificată, în fața judecătorului pentru audieri preliminare din Marsala (Trapani). Cadavrul lui Maftei, aproape în totalitate carbonizat, a fost găsit de niște persoane pe 22 mai 2016 pe câmpurile din zona Biancolidda, teritoriu din Mazara, la circa 800 de metri de întreprinderea agricolă a fraților Giuseppe și Vito Signorello, care este în zona Fiocca.
Cristian Maftei, al cărui cadavru a fost identificat de criminaliștii din Messina numai datorită examenului ADN, era unul dintre cei șase români care în noaptea dintre 15 și 16 mai anul trecut au fost ținta unor focuri de armă și pistol în timp ce încercau să fure câteva plante de canabis din serele fraților Giuseppe și Vito Signorello
Potrivit acuzării, cel care a tras este Giuseppe Signorello, care a decis să supravegheze înarmat plantația după ce a suferit câteva furturi. După ce a ucis românul, presupusul ucigaș a cerut ajutor fratelui Vito, de 47 de ani, și la doi angajați ai acestuia, și aceștia români, pentru a scăpa de cadavru, care a fost incendiat.
Alarma a fost dată a doua zi la carabinierii din Marsala de patru români scăpați de gloanțe (un altul a fost rănit la picior și a fost dus la spital). Carabinierii au găsit apoi în serele fraților Signorello circa 9.000 de plante de marijuana.
La jumătatea lunii iunie 2016, în afara fraților Signorello au fost arestați și cei doi muncitori români ai lor: Ionuț Stoica, de 27 de ani, și Gheorghe Florian, de 28, cumnați, și ei fără antecedente penale. Giuseppe Signorello este singurul care a solicitat procedura simplificată. Avocații lui își vor susține pledoariile pe 20 septembrie. Rudele victimei (părinții și trei fii minori) s-au constituit parte civilă.
Avocata victimei a cerut sechestrarea ”pentru conservare” a bunurilor inculpatului. Vito Signorello, Ionuț Stoica și Gheorghe Florian, acuzați ”numai” de ascundere a cadavrului și cultivare de cânepă indiană vor fi judecați cu procedură obișnuită.