Menu
in

Român ucis la Bari. Împușcat și abandonat pe câmp de rudele iubitei italiene

O discuţie degenerată în ceartă şi apoi focul de pistol în abdomen. Un singur glonţ, calibrul 7,65, a fost de ajuns pentru a-l ucide pe Robert Gabriel Asan, român de treizeci de ani, mort pe 3 martie în cartierul Carbonara din Bari.

Corpul zăcea pe câmp în faţa locuinţei sale, în apropierea unui pod. Zona este aceea care separă spitalul Di Venere de cartierul Poggiofranco, la mică distanţă de stadionul San Nicola.

Alarma la carabinieri s-a dat în jurul orei 15, după un apel telefonic la 112. Sosiţi la faţa locului. Militarii au găsit-o pe partenera de viaţă a victimei. Potrivit primelor mărturii, ea a fost cea care a găsit corpul tânărului. Apoi au intervenit militarii de la secţia de criminalistică, care au efectuat cercetări necesare reconstituirii episodului.

Asan fusese eliberat recent din închisoare şi avea antecedente penale pentru şantaj, vătămare corporală, ameninţare şi ultraj. Carabinierii au demarat imediat anchetele, interogând numeroase persoane care ar fi putut să vadă ceva sau să fie la curent cu neînţelegerile în privinţa victimei. Şi s-ar fi concentrat asupra aspectelor legate de viaţa privată, ca posibile mobile pentru crimă.

Iubita românului a fost îndelung interogată tocmai în acest scop, în încercarea de a identifica persoana care ar fi putut avea resentimente.

Câteva ore mai târziu, carabinierii i-au arestat cu acuzaţia de omor voluntar pe Michele Tangorra, de 40 de ani, şi pe Nicola Ruggieri, de 48, frate şi respectiv soţ al surorii iubitei lui Asan.

Mobilul crimei ar fi legat de neînţelegeri în cadrul familiei.

 „Nu mă împac cu tine”, româncă împușcată la Padova de fostul prieten, care apoi s-a sinucis

 Forli, cazul românului care și-a ucis fosta soţie: 30 de ani de închisoare

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version