Atac brutal asupra unui român de 60 de ani, fără adăpost, într-un parc public din Torino. Sâmbătă noaptea, bărbatul a fost bătut, sttropit cu un lichid inflamabil și incendiat. victima, pe nume George, a fost internată în stare gravă, cu arsuri de gradul al doilea și al treilea la față
Duminică dimineață a fost arestat un suspect pentru această agresiune. Acesta ar putea fi persoana cu gluga trasă pe cap și jacheta de iarna, care a fost văzut stropind victima cu alcool, înainte de a-i da foc cu o brichetă. Potrivit unor martori, bărbatul fără adăpost se certase cu suspectul arestat, tot un român fără adăpost, cu câteva ore înainte de a fi atacat: celălalt l-a amenințat că îi dă foc.
Scena atacului brutal a fost, în jurul orei 21 de sâmbătă seara, Parcul Madre Teresa di Calcutta, pe Corso Vercelli. Zona este situată într-un cartier cu mare densitate de imigranți, Borgo Aurora, aici înregistrându-se frecvent conflicte între traficanți de droguri și încăierări.
George a fost salvat și este internat în stare critică în secția de terapie intensivă de la spitalul San Giovanni Bosco. Are o inflamație în gât și a fost intubat.
După ce și-a pierdut locul de muncă la o brutărie, în urmă cu patru ani, George a ajuns să doarmă în parc. Ocupa prima bancă din parc noaptea. Și tocmai pe acea bancă a fost atacat.