Ultima urmă a prezenței la Torino a lui Ion Danciu, român de 49 de ani, datează de pe 2 februarie, apoi nimic. Doar reconstituirea unei serii de episoade neobișnuite.
Anunțul privind dispariția a fost difuzat prin intermediul emisiunii de televiziune “Chi l’ha visto” în urmă cu câteva zile. Bărbatul, cu înălțimea de 160 cm, ochi căprui, păr șaten, când a fost văzut ultima dată purta o șapcă neagră, o geacă neagră, blugi și pantofi maro.
În ultimele zile ale lui ianuarie, Ion Danciu s-a dus în provincia Biella pentru a lucra la o crescătorie de porci, însă nu a rămas prea mult timp acolo. Pe 31 ianuarie a cumpărat la Torino un bilet pentru un autocar cu direcția Buzău, dar nu s-a prezentat la îmbarcare.
Ultima dată a fost văzut pe 2 februarie, când doi agenți ai Poliției de Stat din Torino l-au oprit pe Corso Ferrucci pentru un control. Având documentele în regulă, nu au avut niciun motiv să-l rețină.