in

Român de 52 de ani, ucis de un conaţional după o petrecere într-un parc aglomerat din Roma

Dumitru Pradais, cetăţean român de 52 de ani, a fost înjunghiat mortal duminică 14 septembrie, după ce s-a certat cu colegii ieşiţi la băut într-un parc din cartierul Prenestino din Roma.

Fapta a fost comisă în plină zi, în jurul orei 16.30, sub ochii terorizaţi ai persoanelor prezente. Bărbatul s-a prăbuşit plin de sânge, sub privirile împietrite a zeci de familii. Fratele victimei a furnizat indicaţii privind presupusul asasin. Este vorba de un român, şi capturarea sa ar putea fi o chestiune de ore.

Crimă la discotecă, frate şi soră arestaţi la Arezzo

Omorul a avut loc în jurul orei 17, în marea zonă verde dintre via Casilina şi via dei Gordiani, la mică distanţă de comisariatul de poliţie Torpignatara.

Potrivit unei prime reconstituiri a investigatorilor, încăierarea care a precedat omorul ar fi izbucnit din motive banale, probabil pe fondul consumului exagerat de alcool. Bărbatul de 52 de ani şi asasinul său se cunoşteau şi participau la o petrecere în parc împreună cu alte persoane. O petrecere la care s-a băut mult alcool.

Între români a avut loc o ceartă feroce şi cineva a folosit un cuţit. Dumitru a căzut într-o baltă de sânge şi şi-a pierdut aproape imediat cunoştinţa din cauza rănilor profunde la abdomen şi torace. În scurt timp la faţa locului a ajuns echipajul unei ambulanţe. Bărbatul era încă viu când au sosit primele ajutoare. Medicul şi infirmierii au încercat să-l reanimeze pe rănit, dar bărbatul a murit în numai câteva minute. Corpul său a fost acoperit cu un cearceaf.

Omorul a fost comis în mijlocul oamenilor. La acea oră, într-o duminică de sfârşit de vară însorită şi cu vreme blândă, parcul era plin de familii şi copii. „În acel loc al parcului”, a povestit o femeie, citată de „il Messaggero”, „deseori sunt oameni din Est care se îmbată. Seara ai motive de frică„.

„Aici vin să bea şi dimineaţa – povestesc doi tineri italieni – sunt mereu beţi şi nişte vecini ne-au povestit că seara devine un dormitor pentru oamenii străzii. Ar trebui mai multă supraveghere”.

Sunt uimite de cele întâmplate câteva mame cu copii mici care frecventează parcul în special la primele ore ale după-amiezii. „Nu ne-am fi aşteptat niciodată la o ceartă atât de sângeroasă – a declarat Anna – vin aici zilnic cu fiica mea şi e mereu plin de persoane care fac jogging şi de alte mame cu copii în cărucior. Mereu am crezut că este un loc liniştit”.

„Suntem sătui de violenţa care se respiră în această zonă – răbufnesc alte persoane din parc. Deseori au loc încăierări şi agresiuni şi chiar şi în casă ne simţim mai puţin în siguranţă de ceva vreme. „

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ofensiva PSD în diaspora continuă: a înființat o nouă filială în Cipru

PNL Diaspora avertizează Guvernul: secții de votare ca la ultimele alegeri prezidențiale, nu încălcați BUNUL SIMȚ ELEMENTAR!