Safta Florin, cetățean român în vârstă de 36 de ani a fost condamnat joi la 30 de ani de închisoare și decăderea drepturilor părintești pentru uciderea educatorului Jacques Gasztwott pe data de 19 martie 2015, transmite APDA.
Mai mult, potrivit procurorilor de caz, acesta a încercat să o omoare și pe prietena educatorului, Geraldine Landing, aplicându-i mai multe lovituri de cuțit.
Decizia, una extrem de drastică, a fost luată de magistrații francezi din Nantes la finalul unui proces care a durat aproape un an și jumătate.
În susținerea acuzațiilor formulate la adresa lui Safta, procurorul de caz, Sophie Husson a susținut în pledoaria finală în fața judecătorilor că „nu ne confruntăm cu o o crimă obișnuită”. „Acest masacru este rezultatul unui proiect criminal premeditat ce a avut la bază un comportament tiranic al acuzatului”.
La rândul său, după pronunțarea sentinței, avocatul lui Florin Safta, Quentin Chabert a declarat că „30 de ani reprezintă o pedeapsă grea, la care ne puteam aștepta având în vedere circumstanțele producerii crimei. După ce mă voi întâlni cu clientul meu vom vedea ce decizii vom lua, adică dacă vom contesta sau nu hotărârea instanței.”
Marius Dobrescu – APDA