Menu
in

Român de 50 de ani, călcat de tren la Ospitaletto – Brescia. A fost anunțată Ambasada

 Accident Italia – Român călcat de tren în Italia – Accident dramatic la Ospitaletto, în provincia Brescia: victima ar fi un român de 50 de ani din Italia.

Român călcat de tren în Italia

Accident dramatic la Ospitaletto, în provincia Brescia: victima ar fi un român fără adăpost de 50 de ani din Italia.

Agenții Polfer din Brescia, prin examinarea amprentelor, l-ar fi identificat pe bărbatul care a murit miercuri seară la Ospitaletto, după ce a fost lovit de trenul regional care venea din gara Greco Pirelli din Milano.

Condiționalul este obligatoriu deocamdată, întrucât au fost găsite datele personale pe care bărbatul, în timpul unei foto-semnalări, le furnizase polițiștilor.

A fost contactată Ambasada

Recunoașterea oficială încă lipsește și polițiștii feroviari lucrează în această direcție: Ambasada României în Italia a fost deja contactată.

Anchetatorii nu au momentan elemente care să susțină cu certitudine că bărbatul s-a sinucis, așa cum se afirmase într-un prim moment, așa că se merge pe ipoteza unui accident.

Victima a fost văzută mergând pe șine, în direcția Brescia, la aproximativ 700 de metri de gara Ospitaletto, dar poate pur și simplu nu a auzit trenul sosind din spate, scrie Il Giornale di Brescia.

Accident la 9 seara

Evenimentul tragic a avut loc miercuri seara, în jurul orei 21.00.

Potrivit primelor reconstituiri, bărbatul a treut peste barierele care delimitează șinele. Mecanicul a încercat o frânare disperată, dar inutilă, pentru a evita impactul, din păcate inevitabil.

La fața locului au intervenit pompierii și salvatorii Crucii Verde din Ospitaletto, care nu au putut decât să constate decesul bărbatului. De asemenea, la fața locului s-au deplasat Poliția Feroviară Brescia și Carabinieri dinErbusco. 

Tragicul eveniment a dus la repercusiuni asupra traficului feroviar al tronsonului (liniile Brescia-Lecco și Milano-Veneția circulă pe șinele care trec prin Ospitaletto), cu oprirea traficul feroviar timp de aproape două ore .

Roma, deces inexplicabil: tânăr de 23 de ani se prăbușește și moare în tren

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version