Menu
in

Roma, italiancă maltratată şi violată 11 ani de concubinul român

Un coşmar ce a durat peste un deceniu. Avea numai 16 ani când a rămas însărcinată şi de atunci a început calvarul său. Este povestea unei italience care astăzi are 27 de ani, dintre care 11 petrecuţi sub ameninţări, intimidări, umiliri şi violenţe, atât fizice cât şi sexuale.

Agresorul este un român care pe 24 octombrie, în urma denunţului depus de femeie, a fost arestat de agenţii Comisariatului Colombo, la Roma, cu acuzaţia de viol continuat, rele tratamente în familie şi acte persecutorii.

Pe timpul acestei lungi perioade, victima, care de frica represaliilor nu a găsit niciodată curajul să denunţe cele întâmplate rudelor şi poliţiei, a trebuit să recurgă de mai multe ori la îngrijirile medicilor de la Urgenţă după violenţe fizice şi, în câteva ocazii, şi la internări mai lungi pentru întreruperi de sarcini nedorite de bărbat.

În ultima lună însă situaţia s-a precipitat, când bărbatul de 45 de ani a început să ia în vizor una dintre cele două fiice, pe cea de 8 ani, şi episoadele de violenţă domestică au devenit mai frecvente.

Ultimul act a avut loc cu câteva zile înainte, când tatăl victimei, pentru a-şi apăra fiica, ce era pe punctul de a fi bătută de român, a intervenit şi a fost lovit de bărbatul de 45 de ani cu capul în faţă.

În urma intervenţiei poliţiei, femeia, după ce a fugit luându-şi cu ea cele două fiice minore, a găsit refugiu în casa unor amici şi a decis să-şi denunţe concubinul. După audierea fiiicelor, cu modalităţi de ascultare protejată, Tribunalul din Roma, după încheierea anchetelor, a ordonat ca bărbatul să fie arestat.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version