in

Rezultate șocante ale anchetei: infirmierul român din Padova care viola pacientele a făcut 7 victime

S-a închis cercul în jurul fostului infirmier violator de la secția de Neurologie a spitalului din Padova. Românul de 41 de ani Emil Cristian Corneanu este acuzat de viol asupra a șase paciente și aducerea uneia în stare de inconștiență după ce a drogat-o. În total șapte victime. Bărbatul, închis de pe 4 ianuarie în penitenciarul din Verona, este acuzat și de delapidare pentru că a furat diverse medicamente din spitalul în care lucra.

Procuratura a închis dosarul și acum se pregătește să ceară trimiterea lui Corneanu în judecată.

Infirmierul român a fost prins de 4 ianuarie de carabinierii de la NAS. În acea după-amiază târzie de miercuri, a violat o pacientă chineză de 58 de ani. A sedat-o administrându-i câteva substanțe pe bază de benzodiazepină și apoi a abuzat-o sexual.

Însă acțiunile sale infracționale datează, potrivit acuzării, din martie anul trecut și în acel caz ar fi acționat cu forță, fără a seda mai întâi victima. Pacienta, internată pentru o boală gravă, a fost prinsă din spate de român și a fost atinsă în zonele intime. Apoi între 20 noiembrie și 2 decembrie, tot anul trecut, Corneanu ar fi abuzat sexual de alte patru paciente. Într-o ocazie a folosit benzodiazepină, în timp ce în celalalte trei cazuri a folosit forța chiar și asupra unei femei supusă terapiei endovenoase. Însă fostul infirmier, tot potrivit acuzării, în două ocazii a urmat un fel de ritual înainte de a viola victimele. În timp ce acestea zăceau în paturi consumate de boală, le-a dezbrăcat și fotografiat.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Proiecte pentru românii din diaspora: 40.000 de euro dacă ai un an în străinătate și creezi DOUĂ locuri de muncă

Potenza, a omorât un polonez din gelozie, dar neagă: «Era beat, a căzut și a murit»