La Torino s-a dublat numărul italiencelor care s-au angajat ca îngrijitoare. Meseria de „badante” a devenit, în timpuri de criză, atrăgătoare pentru italience, care intră astfel în concurenţă cu româncele şi alte femei din Europa de Est. La Stampa face o radiografie a fenomenului: italiencele se întorc la o meserie uitată. Care ar fi atu-ul lor? „Nicio străină nu ştie să gătească şi să calce ca noi”.
Dacă nu e război, puţin mai lipseşte. Complice fiind criza, italiencele redescoperă meseria de îngrijitoare şi dau asaltul la un fort în mod tradiţional condus de femeile din estul european.
Strigătul de bătălie al asistentelor familiale „made in Italy”?” „Nicio străină nu va şti vreodată să gătească sau să calce ca noi”. În fond, asigură cei din sector, concurenţa cu colegele românce, ucrainence şi moldovence se joacă şi pe acest teren. Dar indiferent că e vorba de italience sau nu, situaţia e dură pentru toate: în această perioadă, ca nicicând altădată, familiile se descurcă de unele singure în materie de asistenţă.
Monopolul sectorului rămâne în mâinile imigrantelor, însă fenomenul reîntoarcerii italiencelor la meseria de îngrijire a bătrânilor singuri sau bolnavi există şi încă cum.
Acest lucru se poate măsura, de exemplu, din înscrierile la cursurile specifice de formare active câte puţin în toată Italia.
Federica Rossi Gasparrini este preşedinta Federcasalinghe: „Numai în ultimii doi ani la Milano, Roma şi Udine numărul de italience înscrise s-a triplat„. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul celor peste 40 de cursuri organizate anual de Acli Colf. „De fapt – observă Raffaella Maioni, responsabil naţional – printre participante există o aglomerare de conaţionale de-ale noastre”.
Străinele sunt mai educate
O tendinţă confirmată de operatorii profesionali. La Torino Alessandra Riminucci este responsabila cu familia la Obiettivo Lavoro: „Datele arată că numărul îngrijitoarelor torineze angajate prin intermediul agenţiei noastre a crescut de la 948 în 2008 la 1.757 în 2010, o creştere de 85%”.
Date pentru explicarea cărora nu este necesară deranjarea sociologilor. Dar cine sunt aceste îngrijitoare italience care se „reîntorc”? Portretul robot este mereu acelaşi: între 45 şi 50 de ani, diplomă de gimnaziu, un loc de muncă (pierdut) în spate, un soţ şomer. Deseori, apoi, este vorba de persoane divorţate cu copii.
Cu siguranţă, majoritatea lucrătoarelor domestice (îngrijitoare şi menajere) continuă să fie străine: potrivit unui studiu Censis din 2010 majoritatea dintre ele sunt imigrante (71,6%). Sosesc din România (19,4% dintre cazuri), Ucraina (10,4%), Polonia (7,7%) şi Basarabia (6,2%).
Câte sunt? Tot potrivit Censis, 1.538.000 (potrivit Istat în 2011 au ajuns la cota de 1.611.000) şi lucrează în 2.412.000 de familii italiene.
Cu ce se disting italiencele de imigrante? „Italiencele – mai explică Maioni – având propria locuinţă nu trăiesc cu persoana de asistat, ci preferă să lucreze cu ora”.
Pe lângă vârstă (străinele sunt mai tinere), o altă diferenţă este nivelul de educaţie: cel al imigrantelor este puţin mai ridicat faţă de cel al colegelor născute în Italia. 37,6% posedă o diplomă de balcalaureat, 6,8% o licenţă, faţă de 23,2% şi respectiv 2,5 în rândul lucrătoarelor domestice italience.
Război
Licenţe, diplome: şi totuşi ce fac îngrijitoarele? Se ocupă de igiena personală a bătrânului, gătesc, fac cumpărături, plătesc facturile, supraveghează administrarea de medicamente. Cât câştigă? Depinde. Când există un contract regulamentar se pleacă de la 6,30 de euro pe oră. „În general – mai spune Maioni – conaţionalele noastre preferă să lucreze la negru pentru compensaţii mai mari: 10 euro pe oră”.
Dar sunt şi multe care renunţă după câteva luni. Vilma Gabutti, de la asociaţia torineză Asai, spune: „Nu este uşor, trebuie să ai de-a face cu persoane vârstnice care deseori nu vor să accepte faptul că au nevoie de ajutor”.
Italiencele, în orice caz, rămân cele mai râvnite. Vilma Gabutti adaugă: „Rudele caută figura „fiicei afectuoase” capabilă să le înlocuiască şi să le atenueze sentimentele de vinovăţie. Vor să fie în stare să vorbească în dialect şi să gătească mâncărurile locale”. Pentru gătirea cărora străinele încep să se înghesuie la cursuri. Una peste alta, războiul îngrijitoarealor abia a început.
(sursa: La Stampa)