in

„Da, mi-am omorât bunica: aveam nevoie de 50 de euro”

Şi-a ucis bunica pentru 50 de euro. Femeia, Antonietta Di Luciano, de 89 de ani, a fost găsită moartă, cu craniul spart, miercuri 3 iulie dimineaţa în casa sa din Lusciano, provincia Caserta. Nepotul său, Costanzo Radu, zis Giovanni, de 24 de ani, a fost cel care a mărturisit carabinierilor uciderea bunicii sale.

Nepotul – originar din România şi adoptat de fiul victimei – a povestit că a ucis-o pe bătrână cu lovituri de bâtă pentru cincizeci de euro şi câteva bijuterii şi că apoi a lăsat-o moartă pe pat. „Mi-am ucis bunica pentru că aveam nevoie de bani”, a spus ucigaşul carabinierilor din Aversa. Tânărul a lovit-o cu bâta şi chiar i-a scos inelele de pe degete în timp ce murea.

Radu, de origine română, a fost adoptat de Francesco Costanzo, fiul bătrânei. Asasinul, înainte de a mărturisi crima, şi-a acuzat propriul tată, cu care relaţiile nu mai erau bune de mai multă vreme.

Potrivit investigatorilor, tânărul a intrat în casă, s-a dus în dormitorul bunicii şi, în acel punct, a lovit-o de mai multe ori în cap. Apoi a luat 50 de euro şi numeroase bijuterii din aur.

Însă, impresionat de ceea ce a făcut, pentru a nu vedea chipul victimei în agonie, i l-ar fi acoperit cu o pernă, astfel găsind-o după câteva ore fiul care se ducea la muncă.

Crimă în Calabria: corpul preotului a fost găsit în faţa bisericii, cu craniul sfărîmat / Român de 26 de ani arestat

Bătrân omorât în bătaie în parcul Cascine din Firenze, român arestat

Modigliana, și-a ucis vărul cu o violență oarbă, condamnat la 30 de ani

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Datoria publică italiană, nou maxim istoric: 2.146,4 de miliarde de euro

Congresul al XV-lea