in

Protestul romilor la Pordenone: în faţa poliţiei, cu copii în brațe. „Daţi-ne maşina sechestrată înapoi!”

Romi în faţa sediului Poliţiei municipale din Azzano Decimo (Pordenone) pentru a protesta, femei cu copii în braţe, unii întinşi pe stradă. Totul pentru a li se restitui o maşină sechestrată.

Cazul a început de la o tentativă de înşelătorie. Trei nomazi de origine română şi-au parcat maşina cu capota deschisă pe marginea carosabilului, pe o stradă puţin circulată din Pasiano. Păreau a cere ajutor pentru benzină, poate vânzând vreun inel sau cerând direct bani. Însă un trecător a devenit bănuitor şi a avertizat Poliţia locală.

O patrulă de la „Aster Sile” a ajuns acolo şi agenţii au observat maşina. La volan era V.M., un bărbat de 43 de ani şi, pe scaunul posterior, C.M., o femeie de 42 de ani. Între timp un tânăr de 23 de ani, V.A., oprea maşinile aflate în trecere şi în acel moment vorbea în mijlocul străzii cu o femeie, încercând cu insistenţă şi cu scuza lipsei benzinei să-i ceară bani şi să-i vândă un inel din aur.

„Femeia de la volan, pe care am audiat-o la faţa locului, urma să cumpere inelul pentru că era speriată – afirmă locotenentul Angelo Segatto, comandant al Poliţiei locale Sile. Cei trei opreau maşini conduse de femei sau de bătrâni şi insistau pentru a obţine bani. Este prima dată când ni se întâmplă un episod de acest tip”.

Cei trei au fost conduşi la Comandamentul din Azzano şi au fost percheziţionaţi. Li s-au confiscat trei inele aurite care, examinate de un bijutier, au rezultat false.


În urma deciziei din partea magistratului de sechestrare a maşinii, deoarece a fost considerată fundamentală pentru comiterea infracţiunii, la primele ore ale după-amiezii în faţa birourilor Poliţiei locale din Azzano s-a format un grup de circa zece nomazi români.

Câteva femei şi copii, care erau printre ei, s-au întins pe jos pe via Roma în faţa sediului Comandamentului, pentru a împiedica executarea măsurii de sechestrare, în timp ce ceilalţi îi ameninţau pe agenţi.

„Le-am explicat clar că va interveni Chestura – continuă Segatto – şi în acest fel grupul s-a despărţit”. Totul s-a încheiat cu denunţarea celor trei şi cu sechestrarea vehiculului.

Bătaie cu lanțuri și bâte în centrul Florenței, opt români reținuți

S-a întâmplat la Padova: patru agenţi pe un cerşetor român invalid

Roma, gara Termini sub asediu. Poliţia nu reuşeşte să stăpânească bandele de romi

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Bombă electorală: Certificate de naștere GRATIS pentru copiii din diaspora, anunțul făcut de Victor Ponta

Rozalia Chiru şi-a lansat propria linie de cosmetice bio. ”Când crezi în tine, nimic nu este imposibil”