„Un fost bodyguard îngenunchează mafia românească, i-a denunţat pe şefii care controlau provincia Torino”, scrie Reuters despre martorul principal în procesul contra membrilor „Brigăzii”, prima organizaţie românească de tip mafiot din Italia.
Adochiţei este primul român colaborator al Justiţiei, inclus în programul special de protecţie al martorilor din procesele de mafie.
A fost mebru al bandei, dar a ales să întoarcă pagina cu criminalitatea organizată. „Am decis să colaborez pentru că nu mai suportam să fac aceste lucruri. Am o viaţă. Am lucrat din 1997, de când sunt aici în Italia, întotdeauna. Am făcut mereu sport…”. Valerică Adochiţei, născut în Măcin în 1979, este primul român colaborator cu justiţia ajuns în programul de protecţie a martorilor.
Pentru Procuratura din Torino este un martor cheie în procesul împotriva a circa douăzeci de inculpaţi români, componenţi ai „Brigada”, arestaţi de poliţie cu acuzaţia de asociere mafiotă şi alte infracţiuni, tentativă de omor, şantaj, tăinuire, droguri.
Pentru prima dată în Italia: români condamnaţi pentru MAFIA, pedepse grele pentru membrii „Brigăzii” din Torino
Procesul a ajuns la primele sentinţe în 27 octombrie. Urmează alte procese contra altor doi presupuşi şefi, care nu au recunoscut faptele: Adrian Rudac şi Alexandru Nica. Ambii resping acuzaţiile de „asociere mafiotă”. Vorbesc de „înfrăţire”, poate uneori agresivă, dar nu de criminalitate.
Valerică este pugilist, petrece multe ore în sala de sport. Este angajat ca bodyguard în localuri gestionate de români şi din când în când este racolat pentru o operaţiune, când este nevoie să fie făcut rău cuiva.
Povesteşte despre agresiuni, ameninţări, despre baruri de noapte unde organizaţia domină necombătută, la Zimbru sau la Office, sau despre gestionarea unei reţele de bodyguarzi, la Glam sau Disco Venus.
„O dată – povesteşte în procesele verbale Valerică – m-a chemat Rudac şi ne-am dus în piazza Bengasi, că era un ţăran care transporta pachete şi persoane în România… Ăla nu voia să-i facă o favoare, să-i ducă un pachet şi să o lase pe soţia lui să călătorească cu el„. Avea cu el un cuţit. „M-am dus cu Rudac să-i vorbim şi am scos cuţitul la el, l-am speriat”. Ameninţarea a avut efect. Pachetele şi doamna au plecat gratis.
Într-un alt pasaj, povesteşte despre agresiunea asupra unui bărbat, în zona nordică a oraşului Torino. Reconstruind gesturile presupuşilor „boss” şi ale unui alt membru al organizaţiei, spune: „L-au luat pe ăsta, l-au lovit de două ori cu ranga şi ăla s-a aruncat în râu. Apoi l-am scos: unul l-a pus în genunchi şi apoi i-a dat un telefon ca să vorbească cu un amic de-al său din România. Şi îi spunea: «Tu eşti un nimeni, îţi arăt eu cine sunt, trebuie să-mi plăteşti 15.000 de euro»”. La baza agresiunii, de care răspunde şi Nica, e o chestiune de prostituţie, pentru controlul unei porţiuni de stradă. Victima a fost şi înjunghiată.
Membrii Brigăzii, dacă greşesc, plătesc o „amendă„. Strâng bani pentru cei care au ajuns la închisoare. Cei care comandă decid totul, „dacă faci sau nu faci„. Nu există ritualuri de afiliere, ci tatuaje. Cântăreţii, preţioşi pentru localuri, trebuie să respecte angajamentele. „Totul foloseşte la afaceri”, spune. Astfel „cântăreţii, de când au deschis ei Office, nu mai puteau cânta în alte localuri. Numai la ei. Altfel ameninţări”.
