Poliția l-a arestat pe părintele Costantin Eusebiu Negrea, paroh al bisericii ortodoxe din Trieste, situată în via dell’Istria. Bărbatul, în vârstă de patruzeci și șapte de ani, a ajuns în arest la domiciliu sub acuzația de violență sexuală, stalking și rezistență față de forțele de ordine, scrie publicația Il Piccolo, în ediția de astăzi.
Părintele Negrea a hărțuit două vânzătoare din magazinul ”Unieuro”, situat în centrul comercial ”Il Giulia”, îmbrățișând-o violent pe una dintre el, iar pe cealaltă a sărutat-o.
Episodul care a declanșat arestul datează de joi după-amiază după ce una dintre cele două femei, obosită și deranjată de ”atențiile” repetate ale preotului, a decis să cheme poliția. Când a sosit patrula, preotul s-a dovedit ostil și s-a adresat cu cuvinte vulgare împotriva agenților, jignindu-i. Bărbatul nu purta nici mască anticovid, pretinzând că deține un certificat medical care îl scutea de obligație pentru că ”nu tolera” utilizarea dispozitivului de protecție.
Românul începuse să frecventeze magazinul ”Unieuro” de câteva zile, vizându-le pe cele două fete cu o abordare vulgară și grosolană.
„De îndată ce voi avea autorizația episcopului mă voi căsători cu tine și vom face sex”, acestea sunt cuvintele adresate unei vânzătoare. Însă bărbatul a trecut rapid la fapte: s-a apropiat de femeie și a îmbrățișat-o violent, atât de mult încât managerul magazinului a trebuit să intervină pentru a o apăra.
După un timp, părintele Negrea s-a întors apoi din nou la Unieuro (tot fără mască). Dar de data aceasta s-a adresat unei alte vînzătoare (pe care pare să o fi confundat cu cea anterioară). Spre seară s-a reîntors pentru a o întâlni pe prima femeie, pe care a început apoi să o hărțuiască simulând un sărut cu limba pe mână, reafirmând intenția de ”căsătorie” și ”sex”. Hărțuirea a continuat zile întregi. Și într-una dintre acestea preotul a sărutat-o pe față pe una dintre cele două femei.
Prezența continuă a bărbatului de patruzeci și șapte de ani în magazin a forțat-o pe vânzătoare să-și petreacă pauza de prânz în vestiar. ”Mi-a fost frică să părăsesc magazinul seara”, a spus victima. ”Am vrut să cer schimbarea orei”.
Judecătorul de instrucție Massimo Tomassini, judecătorul care s-a ocupat de caz, în ședința de validare a arestării a eliberat suspectul (acesta era în arest la domiciliu) și a dispus măsura asiguratorie a interzicerii abordării (și contactării) celor două femei. De asemenea, bărbatul trebuie să stea departe de centrul comercial.
În ordin, judecătorul de instrucție a ridicat îndoieli cu privire la condițiile psihice ale preotului, în ultima perioadă s-a descoperit că preotul a dat semne clare de disconfort și instabilitate comportamentală în alte situații.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ