in

Prato, român de 40 de ani s-a aruncat de pe acoperişul poliţiei municipale: grav rănit

S-a aruncat de pe un acoperiş pentru a scăpa de poliţia municipală. Un cetăţean român a suferit diferite fracturi, aruncându-se de pe un acoperiş de la înălţimea de circa 10 metri, în încercarea de a fugi de poliţia municipală care l-a găsit cu documente false după un control rutier obişnuit.

Bărbatul de circa 40 de ani a fost dus într-un birou de la etajul al doilea al comandamentului poliţiei municipale din Prato pentru cercetările de vigoare unde, distrăgând atracţia supraveghetorilor, a fugit pe o fereastră. Potrivit celor explicate de agenţi, bărbatul a fi mers pe un acoperiş de dedesubt şi apoi ar fi încercat să se arunce în curtea unui cabinet medical din apropiere.

Impactul cu solul a fost cutremurător: românul în fugă a suferit numeroase fracturi. A primit îngrijiri şi a fost transportat cu elicopterul medical Pegaso la spitalul Careggi din Firenze, unde este păzit de forţele de ordine.

Poliţiştii nu-şi explicau reacţia românului, care nu risca vreo pedeapsă foarte aspră pentru prezentarea de documente false. Însă după ce a fost identificat, a reieşit că M.G., 32 de ani, român de etnie romă, era dat în urmărire şi trebuie să execute 7 ani de închisoare, conform unui ordin al procuraturii din Verona. Bărbatul a fost predat poliţiei penitenciare.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ministrul diasporei, Bogdan Stanoevici, s-a întâlnit cu românii din Austria şi a participat la o slujbă de pomenire a lui Eminescu

A încercat un furt la metrou, ucis în bătaie