Poliţia italiană destructurează o grupare antisemită şi rasistă, ”Ordine Ario Romano”, din care face parte o femeie din Milano aleasă ”Miss Hitler” pe reţeaua rusă de socializare VK, şi care plănuia un atac cu bombă vizând o structură NATO.
Gruparea răspândea pe reţele de socializare idei antisemite şi rasiste. Au fost prinși 12 presupuşi neonazişti, inclusiv o femeie aleasă ”Miss Hitler” în cadrul unui concurs rusesc de frumuseţe, relatează AFP, scrie news.ro.
Gruparea desfăşura ”activităţi de planificare, aflată încă într-un stadiu embrionar, a unei acţiuni împotriva unei structuri NATO, cu ajutorul unor dispozitive explozive fabricate cu ajutorul unr instrucţiuni găsite pe Internet şi în colaborare cu anumiţi activişti care fac parte din asociaţii străine asemănătoare, active în Portugalia”, precizează poliţia italiană.
O anchetă a Parchetului din Roma, lansată la sfârşitul lui 2019, a vizat activităţile grupării ”Ordine Ario Romano” (”Ordinul Arian Roman”), din care fac parte persoane cu vârsta cuprinsă între 26 şi 62 de ani.
Celulă neonazistă în La Spezia, pregăteau descinderi împotriva imigranților
Gruparea a publicat pe Facebook şi pe reţeaua rusă de socializare VK texte, înregistrări video şi imagini cu conţinut rasist, antisemit şi negaţionist, precizează într-un comunicat poliţia.
Poliţia a descoperit ”o incitare la comiterea unor acţiuni violente vizând persoane de origine evreiască şi cetăţeni străini”, precizează ea.
Percheziţii au fost efectuate în întreaga ţară.
Între persoanele anchetate se află şi o femeie din Milano, care a câştigat în 2019 concursul de frumuseţe ”Miss Hitler” – organizat de către reţeaua rusă de socializare VK, potrivit agenţiei italiene de presă Agi.