Menu
in

Podul prăbușit la Genova, al doilea român a murit la spital. Iată numele celor 43 de victime

Odată cu descoperirea ultimelor trei victime, o familie de Oleggio, în provincia Novara, a crescut la 43 numărul de persoane care au murit în prăbușirea catastrofală a podului Morandi de la Genova.

Lista victimelor s-ar putea mări în continuare, existând încă dispăruți sub dărâmături, dar și posibilitatea ca unii dintre cei nouă mai grav răniți să nu supraviețuiască.

Așa cum s-a întâmplat cu Marian Roșca, șoferul român de 36 de ani, care a murit după câteva zile de agonie la spital. Marian Roşca era din Curtişoara, Gorj. Plecase din țară de șase ani și era angajat șofer de tir în Franţa. Făcea frecvent curse între Italia şi Franța.

Marian Roșca

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, într-un comunicat: „Cetăţeanul român rănit în urma prăbuşirii viaductului Morandi a încetat din viaţă în cursul acestei zile. Decesul a fost notificat de către medici atât familiei, cât şi reprezentanţilor Consulatului General al României la Torino aflaţi la spital. Reprezentanţii echipei consulare sunt în contact cu familia cetăţeanului român şi acordă asistenţa consulară necesară în astfel de situaţii, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupului neînsufleţit şi a certificatului de deces. Ministerul Afacerilor Externe transmite sincere condoleanţe familiei îndurerate în aceste momente extrem de dificile”.

Marian Roșca fusese internat în comă profundă de gradul IV la o unitate medicală din Genova.

Podul Morandi s-a prăbuşit marţi, 14 august, în timpul unei furtuni, mai mult de 30 de maşini căzând în gol de la o înălţime de 45 de metri.

Iată lista victimelor, așa cum se prezintă ea acum:

Cristian Cecala, soția Dawna și fiica Kristal, de 9 ani, din Oleggio (Novara)

Mirko Vicini, în vârstă de 30 de ani, din Genoa, muncitor Amiu.

Marian Roșca, șofer de camion român de 36 de ani

Anatoli Mălai, 44 de ani, șofer din Republica Moldova, cu dublă cetățenie, română și moldovenească.

Andrea Vittone, 50 de ani, soția sa Claudia Possetti, 48 de ani, fiii femeii Manuele și Camilla, în vârstă de 16 și 12 ani.

Roberto Robbiano, de 44 de ani, din Campomorone, soția sa, Ersilia Piccinino,  41 de ani, fiul Samuele, de 8 ani.

Andrea Cerulli, de 48 de ani, din Genova

Elisa Bozzo, în vârstă de 34 de ani, născută în Genova și rezidentă în Busalla (Genova)

Francesco Bello, 42 de ani din Serrà Riccò (Genova)

Alberto Fanfani, în vârstă de 32 de ani, născut la Florența, logodnica sa de 29 de ani, Marta Danisi, născută în Sant’Agata di Militello (Messina)

Stella Boccia, în vârstă de 24 de ani, născută la Napoli, care locuia în Civitella Val di Chiana și prietenul ei Carlos Jesus Erazo Truji, 27 de ani peruvian.

Giovanni Battiloro 29, Antonio Stanzione, 29 de ani, Gerardo Esposito, 27 de ani, Matteo Bertonati, 27 de ani de la Torre del Greco.

Giorgio Donaggio, în vârstă de 57 de ani, născut în Genova și care locuia în Toirano (Savona)

Alessandro Campora, în vârstă de 55 de ani, născut în Genova, Giovanna Bottaro, de 43 de ani, din Novi Ligure (Alessandria)

Vincenzo Licata, 58 de ani, născut în Grotte (Agrigento)

Luigi Matti Altadonna, 35 de ani, născut la Genova

Angela Zerilli, de 58 de ani, născută în Corsico (Milano)

Gennaro Sarnataro, 43 de ani, născut în Volla (Napoli)

Alessandro Robotti, de 50 de ani, născut în Alessandria

Bruno Casagrande, în vârstă de 57 de ani,  născut în Antonimina (Reggio Calabria), locuia în Genova

Axelle Place 20 de ani, Nathan Gusman 20 de ani, Melissa Artus 22 de ani, William Pouza 22 de ani, cetățeni francezi

Juan Ruben Figueroa Carrasco 59 de ani cu domiciliul în Genova, Leyla Nora Rivera Castillo 48 de ani, Juan Carlos Pastenes 64 de ani, toți chilienii. Admir Bokrina 32 de ani, Marius Djerri 22 de ani, cetățeni albanezi.

Henry Diaz Henao, în vârstă de 38 de ani, cetățean columbian.

MAE a confirmat: un român mort în urma prăbușirii podului Morandi de la Genova

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version