Şi-a crestat soţia cu un cuţit pe faţă, după ce a închis-o în casă circa două luni, din cauza geloziei sale nebuneşti. S-a întâmplat la Vigevano (Pavia), unde un român de 34 de ani a fost denunţat de carabinieri. După ce a taiat-o pe femeie sub ochiul stâng cu un cuţit de bucătărie, i-a spus: „acum nu se va mai uita nimeni la tine”.
În urma reconstituirilor carabinierilor, a reieşit că bărbatul ar fi împiedicat-o pe femeie să iasă din casă, „supunând-o între mai şi octombrie unor agresiuni repetate şi jignind-o cu epitete vulgare chiar şi în faţa fiicei de 4 ani„.
Potrivit carabinierilor din Vigevano care pe 18 octombrie au primit denunţul femeii de 30 de ani, în 16 noiembrie, bărbatul a agresat-o cu cuţitul fiindcă ea voia să iasă din casă, lucru pe care a reuşit să-l facă numai câteva zile mai târziu când soţul i-a permis să meargă la spitalul din Vigevano pentru a i se trata „o rană liniară şi crestată în zona palpebrală a ochiului stâng”.
Aici femeia a avertizat carabinierii care au ascultat dramatica povestire şi au demarat cercetările de rigoare, însoţind-o apoi împreună cu fiica într-o structură protejată departe de Vigevano. Bărbatul este anchetat pentru rele tratamente în familie, vătămare corporală şi sechestrare de persoană.