in

Palermo, a violat o femeie de 90 de ani: fost polițist local condamnat


Domenico Cillufo, fost polițist local (vigile urbano) la Castelbuono, în provincia Palermo, a fost condamnat definitiv la șapte ani și jumătate.

Judecătorii Curții Supreme au confirmat sentința aplicată în apel pentru viol, înșelarea unei persoane fără discernământ și extorcare. În timpul procesului, au apărut fapte și detalii cu adevărat înfiorătoare.

Totul a început pe 13 martie 2017, când o îngrijitoare română, Violeta Guluță Szabo, originară din Botoșani, a făcut o plângere.

Ea l-a denunțat pe polițistul local deja pensionat, Domenico Cillufo, care gestiona finanțele unei femei de 90 de ani, bolnave, rezidente la Castelbuono.

Bărbatul, sub amenințarea concedierii, ar fi extorcat 5.500 euro de la îngrijitoare în 5 ani, luându-i înapoi jumătate din salariu și contribuțiile INPS pe care le-a plătit pentru ea.

Violul filmat

La proces au reieșit alte detalii grave. Îngrijitoarea a explicat că a cumpărat o cameră online pentru a filma ceea ce se întâmplă; pe lângă faptul că a extorcat bani, bărbatul ar fi violat-o pe bătrâna de nouăzeci de ani.

Plutonierul de carabinieri Ernesto Nese, care a vizionat acele imagini, în fața completului de judecători a spus că bărbatul filmat de cameră „este întors, cu pantalonii coborâți, dar se recunoaște clar că este Cillufo”.

Militarul a descris scena: „S-a urcat pe ea și se aude doamna strigând: ajunge, ajunge (basta, basta)”.

Avocații apărării l-au întrebat pe carabinier dacă este deducerea sa, dar judecătorul a fost categoric: „Nu e nicio deducție, martorul a raportat ce a văzut în imagini”.

”Aici e mafia”

Îngrijitoarea a vorbit și despre amenințările constante suferite:

„Ești sclavă – i-ar fi spus bărbatul – ești româncă și trebuie să taci. Eu sunt responsabil aici, dacă vrei să rămâi aici, fă cum îți spun. Ori plătești, ori te concediez”.

Și mai mult: „Ai grijă pentru că aici e mafia și îți poate face rău, tatăl meu a lucrat pentru șeful mafiei din zonă”, scrie siciliareporter.com.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
moare 16 ani vaccin

Giulia, 16 ani, moare a doua zi după vaccin. „Am găsit-o inconștientă pe canapea”

candidat torino daniela lache

Daniela Lache, antreprenoare la Torino, candidează pentru Consiliul Local: ”Se poate ajunge la integrarea corectă în țesutul social al acestei țări”