Menu
in

Padova, băiețel român de 5 ani, răpit din fața mamei: ”Doi indivizi o țineau pe ea de mâini și un al treilea l-a luat pe copil”

Presa din Italia prezintă cazul unui băiețel român în vârstă de 5 ani, David, care ar fi fost răpit de pe stradă, marți dimineață, în timp ce mergea cu mama lui spre grădiniță. S-a întâmplat în Padova și, din primele verificări făcute de carabinieri, se pare că micuțul ar fi fost răpit chiar de tatăl lui, relatează GruppoTV7.

Țipetele Alexandrei, o tânără originară din Moldova, au atras atenția vărului ei, care locuiește cu ea și care a ieșit imediat la fereastră să vadă ce se întâmplă.

„Am văzut doi indivizi care o țineau pe ea de mâini și un al treilea care l-a luat pe copil. Toți trei au urcat într-o dubă neagră și au fugit, lăsând-o pe mamă prăbușită la pământ”, povestește tânărul jurnaliștilor italieni.

Potrivit TV7, în răpirea lui David ar fi implicat chiar tatăl copilului.

Italia, o femeie şi-a ucis fiul de doi ani cu nouă lovituri de cuţit, apoi i-a trimis poza fostului partener. „Alex nu mai e al nimănui acum”

„Povestea lor de familie este una tumultoasă: David s-a născut în 2016, în România, din relația Alexandrei cu partenerul ei, Bogdan. O relație care avea să se destrame curând.

După ce s-au despărțit, tânăra s-a întors la părinții ei din Moldova și a refuzat de nenumărate ori să se împace cu fostul iubit. Acesta i-a dat însă de urmă și a mers după ea în Rep. Moldova.

Bogdan i-a câștigat încrederea, dar, de îndată ce a rămas singur cu fiul său, a fugit și l-a luat cu el. La vremea respectivă, a fost nevoie de opt luni pentru a-l găsi la București: în timpul intervenției poliției, tatăl a amenințat că se aruncă de pe acoperișul casei sale cu fiul său în brațe”, relatează ziariștii din Peninsulă, citați de ObservatorTV.

După acest incident, Alexandra și fiul ei au decis să se mute în Italia, alături de bunica maternă.

Mama și tatăl copilulului au purtat discuții doar prin intermediul avocaților lor din România, iar în septembrie 2021 instanța din București a decis să-i acorde tinerei custodia exclusivă, interzicându-i tatălui orice fel de apropiere. La nici o lună de la această decizie, David a fost luat cu forța, în plină stradă, de lângă mama lui.

După ce a raportat răpirea polițiștilor, Alexandra a lansat un apel pe rețelele de socializare, în grupul de Facebook MOLDOVENII DIN PADOVA-ITALIA, cerând disperată ajutor pentru găsirea fiului ei. Ulterior, femeia a mers cu ochii în lacrimi la redacția TV7, ca să-și soună povestea.

Investigațiile carabinierilor au început imediat, însă anchetatorii nu au făcut încă publice rezultatele acestora. Cu toate acestea, precizează jurnaliștii italieni, se pare că există o confirmare a faptului că tatăl ar fi fost cel care ar fi pus la cale răpirea.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 153 In medie: 4.1]
Exit mobile version