Menu
in

Opere de artă furate în urmă cu 26 de ani din Italia, recuperate în România

Carabinierii de la Nucleul de protecţie a patrimoniului artistic au recuperat opere de artă şi cărţi furate care luau calea României.

În 2011 Interpolul semnalase militarilor din Monza sechestrarea în România a unor opere de artă. În particular, pe timpul unei percheziţii în locuinţa unui bărbat de 34 de ani au fost sechestrate 22 de picturi cu subiect religios şi 18 cărţi vechi fără acte de provenienţă. Sechestrarea s-a efectuat în urma tentativei de vânzare care a avut loc la Bucureşti.

Nucleul militarilor din provincia Monza e Brianza a stabilit că cetăţeanul român a avut reşedinţa în mod stabil în localitatea Verolanuova (Brescia) până în august 2012, când a plecat din Italia în România.

Confruntarea între imaginile bunurilor sechestrate în România şi cele prezente în banca de date a bunurilor culturale sustrase în mod ilicit, a permis apoi să se clarifice că una dintre picturi, un ulei pe pânză intitulat „Ecce Homo”, a fost furat pe 26 septembrie 1978 de la Parohia „S.S. Nazario e Celso” din Formigara, provincia Cremona.

Prin intermediul colaborării cu poliţia română, bunurile au fost restituite Italiei.

Autoritatea judiciară din Brescia a dispus reîntoarcerea tabolului la parohia din Formigara, în timp ce celelalte bunuri, încă neidentificate printre cele din banca de obiecte furate, vor fi încredinţate Autorităţii pentru Bunuri Istorico-Artistice şi Etnoantropologice din Mantova.

În fine anchetele au dus la denunţarea în Italia a cetăţeanului român, împotriva lui avându-se în vedere infracţiunea de exportare ilicită de bunuri culturale.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version