Menu
in

Operațiunea ”Madame”, anihilată rețea de prostituție condusă de o româncă și un preot italian

Polițiștii italieni au arestat la Taranto, provincia Puglia, 13 persoane care formau o rețea internațională de prostituție. Din rețea făcea parte și un preot respectat din zonă, Don Saverio Calabrese.

Operaţiunea de amploare a poliţiei italiene, numită ”Madame”, a descoperit că membrii rețelei obligau tinere din România, să se prostitueze în folosul lor. Astfel, fiecare fată plătea săptămânal câte o ”taxă de protecție” de 400 de euro, relatează presa italiana, citată de protv.ro.

Prostituatele erau supravegheate tot de o româncă, de 30 de ani. S-a stabilit, de asemenea, că preotul italian, paroh al bisericii din Monteparano, avea un rol activ în rețea, fiind arestat şi exclus din biserică.

Operațiunea ”Madame” a fost declanșată în august 2017 și a fost coordonată de procurorul Antonella de Luca, din Taranto. Acțiunea a fost denumită după porecla româncei de 30 de ani care le supraveghea pe prostituate.

Aceasta locuia împreună cu fetele în aceeași casă, având grijă să le controleze orice mișcare și încasările. De asemenea, românca le-a confiscat prostituatelor actele de identitate, astfel încât acestea nu puteau să părăsească locuința în care erau exploatate.

Opt din membrii rețelei au fost arestați preventiv, iar cinci – între care și preotul – au fost sancționați cu arest la domiciliu. Potrivit presei italiene, o parte din cei arestați sunt cetățeni români, care fac parte din aceeași familie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version