Mihaela Creţu, de 34 de ani, care trebuie să ispăşească o pedeapsă definitivă de 5 ani şi 6 luni de detenţie pentru favorizarea imigraţiei clandestine, a fost extrădată din Germania şi a fost luată în custodie de carabinieri la aeroportul Fiumicino din Roma. Femeia a fost condamnată în cadrul procesului demarat în urma operaţiunii antiprostituţie „Venere della Notte”.
Potrivit acuzării, în camerele private ale localului Venere della Notte, la Ribera, în Sicilia, s-ar fi prostituat tinere străine, în majoritatea cazurilor românce.
Pentru a intra în camerele private se plăteau 50 de euro.
În rândul clienţilor, zeci de persoane de vază, printre care diferiţi profesionişti. Un comerciant din Sciacca chiar s-ar fi îndrăgostit de una dintre fetele românce şi era gata să se căsătorească cu ea, necunoscând adevărata muncă exercitată de tânără.