in

O româncă din Italia a reuşit să scape timp de nouă ani de închisoare. A rămas însărcinată în fiecare an

O româncă de 32 de ani este responsabilă pentru furturi comise încă din 2012 în diferite supermarketuri din Lombardia. Timp de nouă ani, femeia a reuşit să „fenteze” legea şi să nu fie încarcerată. Acum va sta după gratii timp de nouă luni.

Femeia a fost arestată de curând în localitatea italiană Aurisina, după ce le-a dat mari bătăi de cap angajaţilor supermaketurilor din localitate. Începând din 2012, românca s-a obişnuit să fure tot ceea ce avea nevoie din magazine.

Arestată de mai multe ori, a reușit întotdeauna să evite închisoarea pentru că era însărcinată, scrie Trieste Prima. An de an ea rămânea însărcinată, astfel că deşi a fost condamnată la închisoare încă de acum nouă ani, decizia judecătorilor nu a putut să fie pusă în aplicare. În tot acest timp, în fiecare an ea a dat naştere câte unui copil.

În total, există opt copii ai femeii, care, exploatând prezența celor mici în brațele ei sau în jurul ei, a reușit să facă obiectele și mâncarea să dispară în continuare de pe rafturile supermarketului.

În 2021 femeia nu a mai rămas însărcinată, iar poliţiştii italieni din Ausirina au arestat-o. A fost dusă la închisoarea din Coroneo, unde va sta în spatele gratiilor timp de nouă luni, atât cât este pedeapsa cu executare decisă de judecătorii italieni.

trei surori au murit

Durere fără margini: trei surori au murit după ce au fost spălate cu o substanţă toxică pentru oi. «Părinții sunt în stare de şoc»

Interlopul român care voia să ucidă un jurnalist, capturat de poliția italiană la Latina