O româncă în vârstă de 66 de ani, aflată în izolare la domiciuliu, a fost găsită moartă în casa ei, în Terni, în după-amiaza zilei de sâmbătă, 31 octombrie 2020, scrie Corriere dell Umbria.
Femeia a fost găsită moartă în cadă. Personalul medical de la 118 s-a deplasat la domiciliul româncei, dar nu a putut face altceva decât să constate decesul. Polițiștii ajunşi la faţa locului nu au găsit urme de violență, nici pe corpul victimei, dar nici în interiorul casei, drept urmare cea mai plauzibilă ipoteză este că românca s-a simțit rău și a murit în timp ce făcea baie.
După verificările necesare, corpul va fi pus la dispoziția membrilor familiei pentru înmormântare. A fost sesizată și autoritatea judiciară.