Menu
in

Româncă de 38 de ani, urmărită de autorităţile italiene, a reușit să fugă de sub escorta polițiștilor

O femeie, care reuşise să fugă de sub escorta poliţiştilor, a fost prinsă, ea fiind dată în urmărire internaţională de autorităţile italiene. În Italia, Bianca Ciubotaru este acuzată de comiterea unor furturi.

”Persoana a fost adusă la I.P.J.Bacău pentru a fi introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă întrucât este posesoare de mandat european de arestare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt pe teritoriul Italiei“, a precizat Poliţia Neamţ, citată de adevarul.ro

Prinsă în câteva ore

Cazul evadării femeii de sub escorta forţelor de ordine a fost rezolvat după câteva ore de la fuga acesteia. Bianca Laura Ciubotaru a fost descoperită de cadrele Secţiei 2 Poliţie Bacău, în spatele unui imobil din municipiul menţionat. Ea reuşise să înşele vigilenţa celor care o aveau în custodie cu o zi înainte.   

Român beat, arestat la Ostia, a încercat să calce cu mașina doi carabinieri – VIDEO

„În după-amiaza zilei de 04 noiembrie, o femeie de 38 de ani, din judeţul Neamţ, în timp ce se afla sub escorta poliţiştilor din cadrul I.P.J.Neamţ, în vederea introducerii în Arestul I.P.J. Bacău, ar fi  fugit. Este cercetată de poliţişti pentru evadare şi urmează să fie prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău“, a transmis Poliţia Neamţ.   

La data menţionată, individa cu domiciliul în Piatra Neamţ, care era urmărită internaţional, fusese depistată şi reţinută în baza unui mandat de arestare european, emis de autorităţile judiciare din Italia.

Acuzata a trebuit să fie escortată în judeţul vecin, pentru că instanţa de la Curtea de Apel Bacău este competentă în cazurile de confirmare a mandatelor europene de arestare.   

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 13 In medie: 3.8]
Exit mobile version