Menu
in

Novi Ligure, român de 22 de ani, mort în accident de circulație, s-a izbit violent de un camion care transporta deşeuri reciclabile

Un român de numai 22 de ani şi-a pierdut viaţa în urma unui groaznic accident de circulaţie produs în Italia. Maşina condusă de el s-a transformat într-un morman de fiare vechi. Tânărul crescuse în Italia şi se pregătea să devină arbitru de fotbal.

Românul, identificat drept Florin Movileanu, conducea un BMW, iar maşina s-a izbit violent de un camion care transporta deşeuri reciclabile.Conform publicației Il Piccolo, citată de observatornews.ro, tragedia s-a petrecut în apropiere de Novi Ligure, localitatea din provincia Alessandria.

Impactul produs între maşina condusă de român şi camionul condus de un italian de 61 de ani a fost atât de violent, încât BMW-ul s-a transformat, practic, într-un morman de fiare vechi.

Tânărul a murit pe loc, în timp ce şoferul camionului a suferit răni grave, după ce mastodontul s-a răsturnat în afara carosabilului.

Din primele informaţii rezultă că accidentul s-a produs din cauza vitezei excesive neadaptate la carosabilul umed.

Moartea lui Florin Moldoveanu a adus multă tristeţe în comunitatea din Novi Ligure, unde românul locuia de când era copil şi îşi făcuse mulţi prieteni. Florin Movileanu a făcut liceul în oraşul respectiv şi, de curând, se înscrisese la cursuri pentru a deveni arbitru de fotbal.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version