Menu
in

Nou-născut vândut la Rimini, mama condamnată la 3 ani și 4 luni de detenție

Un cuplu din Santarcangelo (provincia Rimini), dar de loc din provincia Caserta, care nu poate avea copii, a găsit o româncă dipusă să-și vândă propriul nou-născut. Cazul a ajuns pe masa judecătorului, pentru infracțiunea de complicitate la alterarea stării civile la momentul nașterii.

Acum mama micuțului, M.R., de 32 de ani, a fost condamnată la 3 ani și 4 luni de detenție. În 2009, pentru același cap de acuzare, au fost condamnați la trei ani de detenție M.D. și G.D.S., soț și soție, cuplul care a plătit tânăra româncă (24 de ani la momentul faptelor) pentru a primi în adopție un copil.

Totul începe în 2005 când M.R., însărcinată, se duce la spitalul Infermi pradă durerilor. La momentul nașterii, însă, printre plânsetele bebelușului, fata le spune infirmierelor că nu vrea să recunoască acel copil și că ar trebui să-l încredințeze tatălui biologic, M.D. însă atitudinea tinerei i-a făcut suspicioși pe sanitari.

Tribunalul pentru minori, și pe baza probei ADN care a stabilit că bărbatul nu putea fi tatăl natural, a blocat acea încredințare, demarând o urmărire penală care s-a încheiat cu trimiterea în judecată a cuplului și a tinerei românce. Practic cei trei au căzut la înțelegere simulând o relație între întreprinzător și fata româncă, când ea lucra în casa celor doi ca îngrijitoare, care ar fi dus la conceperea micuțului.

Un lucru, în mod evident, neadevărat, după cum au stabilit anchetatorii, care ar fi servit pentru convingerea autorităților să încredințeze nou-născutul bărbatului. Astfel justiția și-a urmat cursul, până s-a ajuns la trei sentințe de condamnare. În 2009 pentru cuplu și, pe 7 noiembrie 2013, pentru tânăra româncă (condamnată în lipsă, fiindcă odată ce a părăsit Italia nu a mai fost de găsit).

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version