in

Noi detalii în cazul românului acuzat că ar fi ucis un fost mafiot, avocații susțin că e nevinovat

Petre Lambru, un muncitor român din Italia, a fost arestat la mijlocul lunii ianuarie, după ce ar fi ucis un fost mafiot, devenit între timp colaborator al justiţiei italiene. Românul şi avocaţii săi susţin însă că e nevinovat.

Citiți și aici: Zidar român de 57 de ani arestat la Ascoli, a asasinat un important camorrist pe stradă

Un român din Italia, simplu muncitor, a ajuns cunoscut în italia după ce a fost acuzat că ucis un membru al cunoscutei organizaţii mafiote Camorra. Poliţia italiană a intrat în alertă după ce Franco Lettieri a fost ucis în plină stradă, în urmă cu două luni şi jumătate, în localitatea Ascoli Piceno.  

Asta pentru că, aşa cum scrie presa italiană, citată de adevarul.ro, Lettieri intrase într-un program de protecţie al martorilor, după ce a acceptat să colaboreze cu justiţia italiană, iar iniţial s-a crezut că moartea să ar fi o răzbunare mafiotă.  Bănuiala a fost alimentată de faptul că victima a depus anii trecuţi mărturie şi i-a acuzat pe doi dintre capii Camorrei, celebrii Amedeo Panella şi Angelo Ubbidiente, în procesul contra clanului D’Agostino-Panella.

Nu întâmplător, el se mutase la Ascoli după ce a ieşise din programul de protecţie al colaboratorilor justiţiei, notează Salerno Notizie.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, pe 15 ianuarie, Franco Lettieri a fost găsit în agonie, pe stradă. Fusese înjunghiat, iar medicii nu l-au mai putut salva. A reuşit totuşi să le transmită că unul dintre ucigaşi ar fi tatăl lui Bogdan, nepotul lui Petru Lambru.

Românul în vârstă de 57 de ani ar fi intrat în conflict cu Lettieri după ce nepotul său, Bogdan, se certase cu italianul după ce au făcut împreună afaceri cu droguri. Însoţit de unchiul său, Bogdan l-a încolţit pe Lettieri, iar Petre Lambru a luat un cuţit şi i-a secţionat arteră femurală, apoi a plecat, lăsându-l să sângereze în stradă. 

Lambru a fost arestat încă de a două zi, iar carabinerii l-au reţinut ulterior şi pe nepotul său. Însă lucrurile s-au complicat din nou, după ce la un moment dat păreau că se clarificaseră. Il Resto del Carlino scrie că avocaţii lui Petre Lambru au obţinut o nouă înregistrare a apelului lui Lettieri la 112, iar pe fundal se aude o a treia voce, despre care se spune că nu are accent românesc De aici apare o nouă întrebare, dacă nu cumva după răfuiala avută cu ce doi români, Franco Lettieri ar fi fost ucis de un mafiot italian, care s-ar fi răzbunat pentru că Lettieri a colaborat cu Poliţia.   

„Dar dacă este adevărat că cei doi români s-au aflat la locul crimei – camerele încadrează prima înjunghiere care a ajuns la victima din spatele coapsei stângi – era şi altcineva? Cine a fost?“, se întreabă acum anchetatorii, care nu mai sunt atât de siguri că cei doi români ar fi principalii vinovaţi.    Procesul va continua, iar între timp Petru Lambru şi nepotul său au fost arestaţi şi închişi preventiv la închisoarea Marino del Tronto.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
jandarmi

Copiii unei familii de „traci” din Timiş, luaţi cu scandal în grija statului. Tatăl copiilor s-a baricadat cu ei în casă

Fostă badantă arestată la Arezzo, prinsă la furat din casa în care a lucrat