in

Muncitor român de 32 de ani, mort la muncă în Marche, pe un șantier de reconstrucție în urma cutremurului

 Actualitate ItaliaMuncitor român mort la muncă în Marche – Un muncitor român în vârstă de 32 de ani a murit în 12 octombrie în timp ce lucra în cătunul Colle di Arquata del Tronto (Ascoli Piceno), din regiunea Marche, pe unul dintre șantierele de reconstrucție în urma cutremurului.

Potrivit unei prime reconstrucții, acesta ar fi alunecat câțiva metri și zdrobit de un stâlp de fier folosit pentru a reține plasele metalice anti-alunecări, care sunt folosite de-a lungul pereților stâncoși pentru a evita căderea pietrelor și a resturilor.

Un alt muncitor a fost, de asemenea, rănit ușor în cădere, scrie abruzzoweb.it.

Muncitor român mort la muncă în Marche

Accidentul s-a produs în jurul orei 8 dimineața, într-o zonă deosebit de inaccesibilă și unde semnalul rețelei telefonice nu este întotdeauna prezent. Salvatorii au ajuns la muncitor grație intervenției unui elicopter ‘Marche Soccorso’, din care a coborat un medic și a încercat sa-l resusciteze, cu ajutorul altor salvatori sosiți pe șosea, dar pentru barbat nu a fost nimic de făcut.

„Accidentul mortal petrecut astăzi în Arquata del Tronto pe un șantier pentru siguranța unui drum, necesar și în scopul reconstrucției unor case avariate de cutremur, este un nou sever memento al necesității de a garanta și întreține standarde înalte de siguranță la locul de muncă”, a declarat comisarul extraordinar pentru reconstrucția post-cutremur din 2016, Giovanni Legnini.

Cade de la 10 metri, muncitor român moare după un accident la muncă la Brescia

„Exprim cele mai profunde condoleanțe familiei tânărului muncitor român”

„Această tragedie – a continuat comisarul – solicită un angajament mai mare și reînnoit față de această nevoie prioritară din partea tuturor părților, de la companii până la instituții, și în special în zonele afectate de cutremurul din 2016, unde astăzi sunt mii de șantiere, printre cele ale reconstrucției propriu-zise post-seism, cele ale lucrărilor publice funcționale acestui proces și noile șantiere care vor fi deschise pentru implementarea proiectelor finanțate din fondul complementar la Pnrr pentru zonele cu cutremure. Exprim cele mai profunde condoleanțe familiei tânărului muncitor român și apropierea față de lucrătorii companiei pentru care a lucrat”, a conchis Legnini.

Accident de muncă în Cernusco: muncitorul român căzut de pe scară a murit

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

În ce situații pot apela românii din diaspora la consultații medicale la distanță, în clinica online MedLive?

mistreți roma violenti

Roma, cresc atacurile mistreților asupra locuitorilor: femeie doborâtă și rănită la cap și gât, transportată de urgență la spital