Un doliu teribil zguduie lumea afacerilor și a modei italiene: Giorgia Martone, în vârstă de 41 de ani, a murit în timpul unei operații care ar fi trebuit să dureze doar un sfert de oră la Spitalul San Giuseppe din Milano.
Fiica lui Roberto Martone, fondatorul grupului gigant ICR, Industrie Cosmetiche Riunite din Lodi, a murit brusc după doar câteva minute pe masa de operație, din cauza unui șoc care se întâmplă etrem de rar în aceste operații. „Nu ne vine să credem, totul s-a întâmplat brusc, chiar și echipa medicală este consternată”, a declarat sora ei, Ambra.
„Giorgia se temea foarte mult de operații și ace, se temea de anestezia, dar ea totuși se confruntase cu această intervenție. Acum doi ani a fost operată pentru același lucru și totul a mers bine”, spune sora ei Ambra.
O intervenție de histeroscopie care durează maxim 15 minute, dar care presupune anestezie.
La câteva minute după începerea operației, Giorgia Martone a intrat în comă și situația a apărut imediat disperată: încercările, care au continuat timp de trei ore, de a o reanima au fost inutile.
Giorgia a lucrat în cadrul afacerii de familie, una dintre cele mai importante din Italia, conform ultimului clasament Forbes, și a fost cercetătoare în domeniul parfumeriei. Giorgia a deținut și rolul de director al ICR.
Absolventă a facultății Bocconi la Milano cu o specializare în Design & Fashion Management, imediat după absolvire a decis să întreprindă o experiență în Statele Unite în multinaționala Symrise și în 2005 ea s-a întors în Italia, la Lodi, pentru a se alătura tatălui ei, Roberto.
De ani de zile compania a fost alături de cei mai importanți designeri italieni, precum Gianni Versace, Nicola Trussardi, Renato Balestra, Romeo Gigli, Bulgari și pentru ei a creat unele dintre cele mai bine vândute parfumuri din Italia.
Singură și fără copii, Giorgia Martone este amintită de toată lumea ca o tânără însorită și plină de viață, cu o viață socială plină și mulți oameni care o iubeau.