Menu
in

Mort la muncă pe un șantier din Italia: Ionuţ Răcilă, 25 de ani, a murit strivit de un excavator

Ionuţ Răcilă, de numai 25 de ani, a murit pe loc după ce excavatorul pe care îl conducea s-a răsturnat peste el. Nenorocirea s-a produs luni, în jurul orei 15.00, pe un şantier din Via Panoramica, regiunea Malcesine, în Italia, scrie Observator.tv.

Racilă lucra împreună cu colegii săi pe un șantier la construcția unei case când s-a răsturnat cu excavatorul pe care îl conducea, fiind efectiv strivit.

Colegii lui Ionuţ au dat imediat alarma, iar la scurt timp, la faţa locului au ajuns echipajele de prim ajutor. Din nefericire, pentru tânărul de 25 de ani, originar din satul Bălceana, raionul Hâncești, Republica Moldova, nu s-a mai putut face nimic, băiatul fiind declarat decedat.

Cercetările privind incidentul din Malcesine au fost încredințate carabinierilor.

Trupul neînsufleţit al tânărului a fost transferat la spitalul Borgo Trento, din Verona, fiind la dispoziția autorităților judiciare.

Ionuț Racilă locuia în Brenzone, alături de soția sa Mihaela, care, în urmă cu doar câteva luni, născuse un băieţel.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version