Menu
in

Monstrul din Rimini, român arestat după ce s-a descoperit că abuza sexual fetița sa de 11 ani și își maltrata restul familiei.

Știri Italia – Monstrul din Rimini, român arestat după ce s-a descoperit că își abuza sexual copila de 11 ani și își maltrata soția și ceilalți copii.

Acesta își maltrata și abuza sexual de fiica sa încă de când aceasta avea 11 ani. Bărbatul de 47 de ani, cetățean de origine română, a fost arestat de poliție și dus la închisoarea din Rimini, scrie leggo.it.

Monstrul din Rimini

Din primele cercetări, bărbatul, pe lângă faptul că este acuzat de violență împotriva fiicei sale mai mari, este acuzat și de faptul că și-a bătut și amenințat cu moartea soția, cealaltă fiică mai mică și fiul.

În plus, cele două fete ar fi fost obligate de mai multe ori să cerșească pe stradă.

Citește și: Oroare la Cerignola, un român și-a violat fiica și a lăsat-o însărcinată: arestat

Din ceea ce a reieșit, bărbatul în vârstă de 47 de ani, în ciuda încercărilor fiicei sale de a scăpa și a încercărilor soției sale de a se răzvrăti, și-a abuzat membrii familiei timp de peste un deceniu prin hărțuire fizică, psihologică și financiară.

Totul s-a terminat abia când fiica cea mare a cerut ajutor prin intermediul rețelelor de socializare asociației „Rompi il silenzio”, care a alertat poliția.

Fata a povestit organizației non-profit că a fost victima unor abuzuri în familie, adesea soldate cu violențe fizice și sexuale. În scurt timp, tatăl a fost transferat la închisoare, unde va rămâne la dispoziția autorităților judiciare.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 4 In medie: 2]
Exit mobile version