Menu
in

Monsano, ciocnire fatală între o motoretă și un WV Polo, un român de 53 de ani și-a pierdut viața

Un muncitor român de 53 de ani, rezident la Monsano, provincia Ancona, a murit în urma unui accident stradal care a avut loc pe SS 76, la intrarea în orașul Jesi, la întersecția dintre via Ancona și via Breccia. Bărbatul conducea o motoretă furgon, marca Ape Piaggio, și la intrarea pe SS76 s-a ciocnit cu un WV Polo, condus de o femeie în vârstă de 32 de ani.

Accidentul a avut loc în seara zilei de 31 mai, la ora 21, cauzele accidentului nefiind încă foarte clare. Din primele cercetări reiese că șoferița, vânzătoare la un supermarket din Jesi se îndrepta spre casă, în direcția Chiaravalle, când i-a apărut în față motoreta care ieșea de pe o stradă secundară.

După ciocnirea deosebit de violentă, românul a rămas încastrat în micul vehicul zdrobit de WV, decesul survenit aproape instantaneu. Bărbatul nu avea asupra sa niciun document, singurele indicii fiind actele vehicului. Ulterior s-a dovedit că proprietarul trecut în documentele motoretei era bărbatul decedat.

Șoferița nu a suferit nicio zgârietură, dar a  fost dusă la spital în stare de șoc.

La locul accidentului au venit echipaje de carabinieri, poliția stradală, pompieri și ambulanțe chemate la numărul de urgență 118. Din păcate, pentru român intervențiile imediate ale medicilor au fost inutile.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version