O româncă de 52 de ani a fost arestată în Italia, la Moncalieri, după ce a încercat să o arunce de pe balcon pe bătrâna de care avea grijă, o femeie în vârstă de 94 de ani. Nici la intervenţia carabinierilor românca nu s-a calmat, ea atacându-i şi lovindu-i pe oamenii legii.
O bătrână de 94 de ani a căzut victimă furiei unei românce în stare de ebrietate. Femeia a venit din oraş, unde consumase băuturi alcoolice şi a început să o certe pe bătrâna de care avea grijă. Nu se ştie de la ce a pornit scandalul, însă bătrâna a fost trasă de păr, lovită cu pumnii şi trântită de mobilă, apoi târâtă pe balcon, de unde românca a încercat să o arunce, precizează presa italiană, citată de observator.tv.
Din fericire pentru ea, scandalul a fost auzit de vecinii femeii atunci când a început, iar carabinierii au sosit exact când cele două femei se aflau pe balcon. Bătrâna era încleştată de balustradă, iar românca atunci când a văzut carabinierii s-a repezit la ei.
Femeia a fost rapid imobilizată, iar bătrâna adusă în siguranţă în casă. Românca a fost arestată şi este acuzată acum de abuz, tentativă de omor, leziuni agravante și rezistența față de un funcționar public.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ