Ion Runceanu, un român care locuia la Suzzara, în Italia, a murit fulgerător la 57 de ani, după ce i s-a făcut rău la serviciu. Bărbatul terminase tura și se pregătea să plece acasă când s-a prăbușit din picioare în fața unui coleg de muncă.
Tragedia a avut loc sâmbătă seară, în jurul orei 18.00, în apropierea localității Gonzaga, provincia Mantova, informează Gazzetta di Mantova.
Românul, angajat al unei societăți care gestiona colectarea deșeurilor, își închisese biroul și se pregătea să plece acasă când, deodată, i s-a făcut rău și a căzut pe spate.
S-a întâmplat sub ochii unui coleg, care a sunat imediat după ajutor. În câteva minute, la fața locului a sosit o ambulanță, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Livorno, moare la 53 de ani la câteva minute după a doua doză de vaccin. ASL: „Nu există corelare”
Ion Runceanu, plâns de familie și prieteni
Ion Runceanu, „uriașul blând” cum îi spuneau prietenii, era cunoscut și apreciat în comunitate, mereu disponibil, amabil și politicos cu toată lumea, scrie ObservatorTV.
Soția lui, Corina, a scris un mesaj tulburător pe Facebook:
„Iubirea mea, stâlpul meu, soțul meu, ai plecat prea repede dintre noi. Ne-ai lăsat singuri ne-ai frânt inima, ai fost un soț, prieten, ai fost totul pentru mine, ai fost un tată bun, muncitor, un om cu suflet mare. De acolo, de sus, ocrotești toată lumea”.
Ion Runceanu va fi înmormântat miercuri, 1 decembrie, la cimitirul din Borgo Angeli, potrivit unui anunț publicat de Gazzetta di Mantova.