Poliţiştii din Genova au arestat azi dimineaţă doi cetăţeni români de origine romă şi un cetatean albanez, sub acuzaţia de proxenetism. Conform anchetatorilor, cei trei au obligat mai multe tinere românce, inclusiv minore, să se prostiueze pe străzile Genovei- scrie ADNKronos.
Cei trei sunt: „Jimmy” Amir Baj, albanez, cu antecedente penale, Nicolae Ispir, sau „Gilor”, român de origine roma, de 38 de ani şi Ioana Ida Marin, căreia i se spunea „Alina”, de 20 de ani, singura dintre cei trei fără dosar penal.
Ancheta a fost demarată în decembrie 2010, dar a fost dusă la bun sfârşit abia în luna iulie 2011. Anchetatorii cred că cei trei racolau tinere în România şi le obligau să se prostitueze la Genova, sub ameninţarea cu moartea.
Printre victime se află şi o minoră, care ar fi fost „ȋncredinţată” reţelei chiar de către propriul soţ, au mai precizat anchetatorii.