Menu
in

Milano, român mort la furat din container: familia cere bani pentru a nu apela la căile judiciare

Halucinant: fiul hoţului, un român mort pe platforma ecologică din San Donato, a cerut daune Primăriei şi firmei care produce containerele.

În acea seară de 15 septembrie de acum doi ani, victima intrase pe platforma ecologică din San Donato Milanese pentru a fura. Cu el era cel puţin un complice care, când l-a zdrobit containerul, ucigându-l, a fugit fără a alerta salvatorii sau a cere ajutor. Acum, fiul victimei a cerut o despăgubire de la primărie şi de la firma din Lecco producătoare a acelor containere.

Roberto Ardenghi, patronul firmei, a primit o scrisoare de la avocatul familiei române care cere bani pentru a nu apela la căile judiciare.

Potrivit familiei hoţului mort, realatează Il Giorno, responsabilitatea decesului ar fi cel puţin în parte atribuibilă containerelor, care – după cum demonstrează anchetele carabinierilor efectuate imediat după tragicul accident – aveau toate certificatele CE şi capacele cu închidere hidraulică în mod absolut regulamentare şi funcţionale.

Foarte probabil hoţul a fost ucis tocmai de capacul unuia dintre containere, care – după ce s-a umblat la el – s-a blocat şi l-a zdrobit. Firma din Lecco nu a fost niciodată investigată de anchetatori, care în mod evident nu au întrezărit neregularităţi, însă acum este gata de o luptă legală cu familia victimei, care deja a solicitat daune şi primăriei din San Donato Milanese, responsabilă de platforma ecologică.

„Lucrul incredibil – spune patronul la Il Giorno – este că societatea de asigurări ar fi fost dispusă să recunoască o despăgubire pentru neînceperea unei acţiuni judiciare. Eu spun nu acestei alegeri, chiar dacă din punct de vedere financiar nu mi-ar afecta firma. Putem fi cu toţii îndureraţi pentru moartea acestei persoane, însă nu este tolerabil să se permită să se profite de pe urma unui eveniment de acest tip încercând să se atribuie vinovăţiile şi responsabilităţile în mod nepotrivit”.

În seara de 16 septembrie 2013, Constantin Cornel, 43 de ani, nomad de origine română, a fost găsit mort pe platforma ecologică Ecocentro din San Donato Milanese (provincia Milano). Carabinierii i-au găsit rudele, care au procedat la recunoaşterea corpului. Cornel fura dintr-un container, când a fost strivit de capacul greu al acestuia.

Căuta printre deşeuri mici aparate electrocasnice, material feros şi mobilă. Cornel s-a urcat pe unul dintre containere, introducându-şi capul pentru a vedea ce conţine. Dintr-o dată s-a declanşat închiderea hidraulică a containerului: capacul mare a fost coborât şi bietul om nu a reuşit să-şi scoată capul la timp, acesta fiindu-i zdrobit. Corpul a fost găsit “spânzurat” de container, atârnând în aer, de către angajaţii de la Ecocentro care au lansat alarma.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version