in

Milano, român de 24 de ani, s-a stropit cu benzină apoi și-a dat foc în fața iubitei, dus în stare gravă la spital

Un tânăr român din Italia s-a stropit cu benzină, apoi și-a dat foc în fața logodnicei, după o ceartă pe care a avut cu fata în stradă, în fața casei acesteia din Melegnano, lângă Milano. 

Potrivit presei italiene, citate de observator.tv, tânărul de 24 de ani s-a dus la casei logodnicei sale, cu care se pare că nu se mai înțelegea în ultima perioadă, și i-a cerut acesteia să coboare în stradă, pentru a discuta.

Fata, care locuia cu sora ei, a coborât în stradă, deși era ora 4.00 dimineața, iar scandalul a izbucnit între cei doi.

La un moment dat, tânărul s-a stropit cu benzină, pe care o avea asupra sa, dovadă că își premeditase gestul, și și-a dat foc sub privirile îngrozite ale fetei.

Deși în stare de șoc, tânăra a reușit să sune la numărul de urgență și să solicite ajutor.

Echipele de salvare au reușit să stingă focul, însă bărbatul a fost transportat la spital în stare gravă, cu arsuri pe 40 la sută din suprafața corpului.

Potrivit medicilor, acesta a suferit arsuri de gradul I și II la spate, cap și urechi, precum și la brațul stâng.

S-a certat cu soția și și-a dat foc în mașină: mort la Torino

Nebunie la Bologna, italiancă de 88 de ani, bătută la sânge de asistentul ei domestic, un român de 38 de ani

Ramona Miletic, prima româncă aleasă consilier la o primărie din Viena: ”Iată secretul succesului meu”