in

Milano, povestea dramatică a unei românce: după un accident, a rămas paralizată, acum poate merge cu ajutorul unui robot

Ieșea din tura de lucru de la o casă de bătrâni din Sospiro: a căzut cu mașina într-o râpă, în 15 august 2015. Medicii de la spitalul Niguarda din Milano i-au salvat viața, însă nu și picioarele. Diagnosticul a fost cutremurător: leziune la măduva spinării.

Destinul Alinei Filipoiu părea scris. Românca de 33 de ani, de mai mult timp rezidentă în provincia Cremona, era condamnată la scaunul cu rotile.

Însă acum Alina merge, datorită unui dispozitiv robotic numit ReWalk, scrie Corriere di Brescia. Dispozitivul se poartă ca un ghiozdan, are tutori care îi urmăresc și consolidează mișcările naturale. A fost admisă la protocolul de reabilitare specială al clinicii Domus Salutis din Brescia, unul dintre cele șapte centre medicale din Italia care utilizează specialul exoschelet-robot.

Își efectuează treburile de zi cu zi, apoi ”iese” din armura specială care îi face picioarele să se miște și se întoarce pe scaunul cu rotile. Când va fi externată, va putea să păstreze exoscheletul, însă acesta costă 50.000 de euro, sau 1.500 de euro lunar dacă e închiriat. Va reuși? O ajută, și financiar, atât cât va putea, iubitul ei Francesco, care acum vrea să se căsătorească cu ea.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Te-ai pensionat în străinătate? Pregătește-te să aștepți mult și bine pensia din România

Povestea unei călătorii. Trei într-o motocicletă cu ataş: ”Să îi arătăm lumea băiatului nostru de 4 ani”