UPDATE: În mașina implicată în accident se aflau doi italieni, dintre care unul care aea și cetățenie română. Este vorba de Michele Francesco De Chirico, dentist, 36 de ani, cu dublă cetățenie, italiană și română, și Ruggero Fiore, italian de 45 de ani. De Chirico, laureat în România, era vicepreședinte la Adri, asociația medicilor dentiști laureați în România care lucrează în Italia.
Știrea inițială:
Doi români au murit în urma unui accident de circulație, după ce mașina cu care circulau a ieșit de pe carosabil și a aterizat într-un canal. Din primele cercetări reiese că mașina circula cu o viteză foarte mare iar șoferul nu a reușit să redreseze mașina și a pierdut controlul volanului la intrarea pe un pod.
Tragedia s-a petrecut duminică în jurul orei 20.00 iar cei doi ocupanți ai mașinii, doi români, au murit instantaneu. Se pare că viteza mare a fost la originea derapajului. Incidentul s-a petrecut pe o stradă provincială care leagă localitățile Vermezzo și Rosate, situate în provincia Milano, regiunea Lombardia.
Mașina în care au călătorit victimele, doi bărbați de origine română care nu au fost încă identificați, este un Audi SQ3. Mașina a fost scoasă cu o macara adusă de pompieri. În impact, unul dintre cei doi călători a fost aruncat din habitaclu, în timp ce celălalt a fost recuperat în canal, încă în interiorul mașinii. Carabinierii din Abbiategrasso investighează accidentul. Conform unor mărturii, mașina circula cu viteză foarte mare.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ