Destin tragic pentru un român de 44 de ani, din Italia. Mihai Vasile, care era cioban în localitatea Santa Lucia del Mela din provincia Messina, a murit pe loc după ce a căzut 30 de metri într-o râpă. Nenorocirea a avut loc sâmbătă, în 16 februarie, în jurul orei 17:00.
Mihai Vasile îşi ducea oile la păscut, când s-a prăbuşit în prăpastie. Iar înălţimea de la care a căzut, de peste 30 de metri, nu i-a mai dat românului nicio şansă de supravieţuire.
Filmul tragediei, reconstituit de carabinieri, arată că Mihai s-ar fi apropiat prea mult de marginea prăpastiei și, astfel, a alunecat. Pompierii din Milazzo au fost cei care au recuperat cadavrul românului din râpă.
Potrivit presei italiene, citate de observator.tv, autorităţile au fost alertate de prietenul lui Mihai, care a observat că românul nostru a dispărut. Iar indicațiile cele mai prețioase pentru găsirea trupului neînsuflețit au fost date chiar de câinele, care i-a îndrumat pe pompieri la locul unde stăpânul său a căzut.
Oamenii legii au declanşat o anchetă în acest caz, pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care a murit românul.
Bătaie la beție, cu bâtele, între doi ciobani români la Trento, un mort