La mai puțin de douăzeci de ore după ce echipa de control din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret a descoperit, sâmbătă noapte, un autoturism de lux dat în consemn de autoritățile din Polonia, lucrătorii de la graniță au interceptat un alt autovehicul căutat, de această dată, în Italia.
Potrivit comunicatului Poliției de Frontieră, duminică, în jurul orei 14.15, la PTF Siret s-a prezentat un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 34 de ani, care conducea o autoutilitară marca Mercedes Benz Sprinter, cu numere de înmatriculare de Poloniei.
Polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că mijlocul de transport figura ca „bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autoritățile din Italia în data de 28 iulie 2020.
Oamenii legii au mai constatat că ștampila care atestă valabilitatea ITP și asigurarea tip carte verde erau false.
În aceste condiții, autoutilitara Mercedes Benz Sprinter, evaluată la peste 20.000 de euro, a fost indisponibilizată la sediul instituției, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăinuire, uz de fals și punerea în circulație a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare.