Menu
in

Medic arestat la Napoli pentru tentativă de viol asupra unui tânăr român

Miercuri, 16 ianuarie, carabinierii din Napoli l-au arestat pe M. R., de 59 de ani, de profesie medic, în flagrant delict, în timp ce încerca oblige un român de 19 ani întreţină cu el un raport sexual.

Potrivit cotidianul La Repubblica, carabinierii efectuau un control de rutină al zonei, când au remarcat o maşină parcată pe o stradă izolată de la periferia oraşului Napoli. La bord se aflau două persoane, dintre care una striga după ajutor, încercând să iasă din autovehicul.

Era vorba de un român de 19 ani, fără un domiciliu stabil, care îşi câştigă existenţa spălând parbrize la semafoare. Tânărul a povestit că a fost oprit de către italian, care l-ar fi obligat să urce în maşină, sub ameninţarea unui pistol pe care l-ar fi avut sub geacă.

Apoi, bărbatul ar fi blocat portiera, şi s-ar fi îndreptat către o stradă mai întunecată, oferindu-i românului 20 de euro pentru a avea un raport sexual. Tânărul a refuzat şi a încercat să lupte cu agresorul său pentru a scăpa din maşină.

În acel moment au intervenit carabinierii, care, după ce au controlat actele agresorului, au aflat că bărbatul este medic de profesie.

Bărbatul este acuzat de sechestrare de persoană şi tentativă de viol.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version