David Alexa, 19 ani, este acuzat de uciderea, cu lovituri de sabie, a conaţionalului Gheorghe Cimpoeşu, de 22 de ani. Crima a avut loc la Torino pe 29 septembrie. Victimei i-au fost amputate pe timpul agresiunii mâna dreaptă şi parţial mâna stângă. Asasinatul a fost comis în cartierul Aurora, în faţa a zeci de persoane care priveau din balcoane.
Până acum Alexa a refuzat să răspundă atât întrebărilor carabinierilor care l-au arestat, cât şi celor ale procurorului şi judecătorului pentru investigaţii preliminare.
Avocatul Federico Milano, apărătorul arestatului, a susţinut că “nu a existat nicio premeditare a omorului”, care a avut loc la încheierea unei neînţelegeri între cei doi tineri.
Citeşte şi:
TORINO/ Românul măcelărit de doi conaţionali: 200 de rezidenţi au protestat în stradă