in

Măștile de protecție pot reduce cu 75% răspândirea virusului. Unde le aruncăm după ce le folosim?

Măștile de protecție pot reduce semnificativ riscurile infectării cu COVID – 19, susține un grup de cercetători. Potrivit unui studiu realizat de o echipă din Hong Kong, rata de transmitere a virusului prin particule sau prin stropi rezultați din respirație scade cu 75% când este purtată masca, transmite SkyNews.

”Impactul purtării măștii ca măsură de protecție împotriva virusului este imens”, a declarat doctorul Yuen Kwok – yung, din cadrul Universității din Hong Kong.
Doctorul Yuen, care a ajutat la descoperirea virusului SARS în 2003, a precizat că studiul este primul de acest tip. El a mai explicat că echipa sa a realizat acest studiu deoarece liderii lumii, inclusiv Organizația Mondială a Sănătății, au pus la îndoială eficiența măștii.

Guvernul Marii Britanii a anunțat inițiat că măștile de protecție nu protejează populația, dar și-a revizuit poziția iar azi recomandă cetățenilor să își acopere fața dacă nu pot menține distanța de doi metri în spații aglomerate. Țările europene, inclusiv Germania și Italia, le-au cerut cetățenilor să poarte măști.

Unde se aruncă măștile și mănușile după folosire?

Medicii atrag atenția că există riscul contaminării pentru cei din jur, dacă măştile şi mănuşile nu sunt depozitate separat, ci sunt aruncate în primul coș de gunoi pe care îl întâlnesc în drum.
După ce nu mai folosesc masca, oamenii o aruncă pur și simplu la gunoi. Fie că este vorba despre cel menajer de acasă, fie în pubelele stradale.
Mai grav, unii aruncă măștile de protecţie și mănușile în vasul de toaletă.

Doctorul Virgil Musta, specialist în boli infecțioase, de la Spitalul “Victor Babeș” din Timișoara, avertizează asupra gravității acestui comportament inadecvat al unor persoane.
”Orice deșeu din acesta aruncat în toaletă înfundă toaleta, ceea ce creează un disconfort major și această lipsă de curățenie, de salubrizare, favorizează dezvoltarea infecțiilor. Deci trebuie să fim foarte precauți cu igiena noastră, igiena colectivă
Fie că suntem acasă sau pe stradă, trebuie să ne scoatem cu grijă mănușile, ca să nu ne contaminăm.

Când aruncăm mănușile, trebuie să folosim o pungă de plastic în care vom introduce și masca, pe care o scoatem fără să atingem părțile care ar putea fi contaminate. Introducem și masca în această pungă, încercăm să sigilăm punga cât mai bine și abia apoi o vom arunca la tomberon sau în coşul de gunoi din casă, care este de preferat să aibă capac.

Important este ca în acest moment să nu mai atingem niciun obiect și să ne spălăm imediat pe mâini, iar dacă nu avem posibilitatea să ne spălăm pe mâini, vom recurge la un dezinfectant”, spune medicul.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
piaţa auto

Dezastru pe piaţa auto: românii au cumpărat mai multe maşini decât italienii în ultima lună

Mitropolia Ortodoxă din Moldova

Mitropolia Ortodoxă a Moldovei, supusă Rusiei, împrăștie teorii ale conspirației: «Există pericol de microcipare prin vaccin»