Au ucis în bătaie un agricultor din Bozzolo (Mantova). Doi români au fost condamnaţi la 16, respectiv 17 ani, cu reducere pentru procedura prescurtată.
Au trecut doi ani şi jumătate de când corpul fără viaţă al bătrânului agricultor Rodolfo Froldi (foto2), de 76 de ani, a fost găsit pe un câmp, cu urme de bătaie, cu mâinile legate la spate. Pe 9 decembrie, doi dintre autorii crimei au fost condamnaţi, cu o reducere a pedepsei prevăzută de procedura prescurtată. Sentinţa poate părea prea blândă faţă de pedeapsa de treizeci de ani de închisoare solicitată de procuror. Pavel Andrei Ababei (foto 1, stânga), de 21 de ani, a fost condamnat la 16 ani, iar Nicolae Stoleru, de 31 de ani (foto 1, dreapta), a fost condamnat la 17 ani şi două luni.
Al treilea presupus ucigaş, Cezar Constantin Agapi, de 25 de ani, va fi judecat în scurt timp pentru aceeaşi infracţiune: omor calificat, jaf şi violare de domiciliu.
Pentru prima dată în Italia: români condamnaţi pentru MAFIA, pedepse grele pentru membrii „Brigăzii” din Torino
Cei trei răufăcători, după ce au strâns informaţii în privinţa lui, i-au pregătit un atac pe o porţiune a străzii Tezzoglio pentru a-l jefui. L-au bătut, i-au mutat maşina astfel încât să întârzie darea alarmei în caz că şi-ar fi revenit în urma bătăii, şi i-au sustras cheile locuinţei cu scopul de a o devaliza. Chiar dacă apoi nu au găsit mare lucru în apartamentul bătrânului. Agricultorul, abandonat la marginea unui câmp cu porumb, nu a murit imediat, ci după câteva ore de agonie.
După mai mult de un an, pe baza anchetelor carabinierilor de la secţia investigativă din Mantova, poliţia română i-a găsit pe Ababei şi Stoleru la Vaslui, în România. Al treilea căutat, pe numele căruia de asemenea fusese emis un mandat internaţional de arestare, a fost găsit o lună mai târziu de agenţii de la Scotland Yard într-o suburbie din Hereford, localitate în sud-vestul Marii Britanii, unde a încercat în mod inutil să-şi facă pierdute urmele.