Bărbatul o urmărise pe femeie întreaga zi pentru o lămurire, chiar şi la locul de muncă. Claudia, potrivit reconstituirii investigatorilor, îl părăsise de două luni pe tânăr, însă acesta nu a acceptat încheierea relaţiei lor. După cereri repetate, tânăra a acceptat să-i vorbească.
În seara de 31 mai, Scripcaru a aşteptat-o pe Bianca să iasă de la muncă, de la barul unde lucra- la Tivoli, apoi a însoţit-o la baby-sitter pentru a lua copilul.
După ce s-au urcat în maşină, a scos un cuţit de 30 de cm şi a înjunghiat-o, sub privirile copilului care se afla pe bancheta din spate. Apoi s-a rănit la abdomen şi la gât cu acelaşi cuţit.
Alarma a fost dată de trecătorii care au auzit urletele disperate ale femeii, în piaţa Nazioni Unite.
Salvatorii şi poliţiştii ajunşi la faţa locului au dus copilul la loc sigur şi apoi i-au transportat pe cei doi la spital. Tânăra a murit în ambulanţă, iar bărbatul a fost internat, sub pază, în stare foarte gravă la Policlinico Umberto I din Roma.
Înmormântarea va avea loc miercuri, 6 iunie la ora 11:30 la Biserica ortodoxă San Pietro din Tivoli, au anunţat prietenii Claudiei pe o reţea de socializare.